
Cititi ziarele noastrespatiu publicitar
spatiu publicitar
Meniul principalStiri pe scurt EconomieŞtirile zileiBursa ZvonurilorPoliticAdministraţie localăEditorialSocialCetăţeniInterviu/EvenimentCulturăSportSănătateViaţă de vedetă
Vremea in GiurgiuParteneri |
Pagina 6 ~ Elena Băsescu este noul secretar general al Organizaţiei de Tineret PD-L
Elena Băsescu a fost aleasă secretar general al Organizaţiei de Tineret PD-L, cu 377 de voturi pentru şi doar 6 împotrivă. Bogdan Boza, principalul său contracandidat, a obţinut doar 2 voturi pentru şi 381 împotrivă, iar Călin Cosmin Petruţ a însumat 4 voturi pro şi 379 contra. Bogdan Boza a declarat că îi doreşte Elenei Băsescu succes în a demonstra că va fi un tânăr politician competent. Este bine de precizat că proaspătul secretar general al Organizaţiei de Tineret a PD-L, Elena Băsescu, a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Universităţii Româno-Americane, iar apoi a studiat economia într-un centru universitar din Statele Unite. În prezent, mezina Preşedintelui Traian Băsescu îşi continuă studiile cu un master în cadrul SNSPA. Timp de doi ani a lucrat ca şi consultant marketing. A declarat în mai multe rânduri că este tentată de o carieră politică şi, drept urmare, în 2005 s-a înscris în organizaţia de tineret a PD sector 1. După o lună a fost numită secretar executiv.
Data introducerii: 28-02-2008
Comentarii vizitatori
Pagina 6 ~ Alte articole din aceeaşi categorie:ECHIPA LUI BADALAU IL SUSTINE PE NICOLAE BARBUIONEL DINU: ATAC LA TUDOREL TONE"BOMBA BARBU" II EXPLODEAZA IN FATA LUI MAROIU GUVERNUL A REDUS ACCIZA LA MOTORINA FOLOSITA IN AGRICULTURA SENATORUL CEZAR MĂGUREANU, UN POL POLITIC IMPORTANT PENTRU MUNICIPIUL ŞI JUDEŢUL GIURGIUOMUL CU UN BRAT DE FLORICEZAR MAGUREANU STA "IN COASTA" LUI LUCIAN ILIESCUMAREA INVAZIE PORTOCALIE DE LA GIURGIUVALI DE LA VALCEA. PRIMELE REZULTATEVALI DE LA VALCEADOI CANDIDATI SI JUMATATE PENTRU PRESEDINTIA PSD GIURGIUPROTO, UMILIT SI EJECTAT! PSD GIURGIU, DECAPITAT!PE 16 IULIE 2010 - CONGRESUL EXTRAORDINAR AL P.D.L.VALENTIN ILIESCU - FOSTUL SEF AL P.D.L. GIURGIU - DIN NOU PRESEDINTE DE ORGANIZATIE ?!?!?!DEPUTATUL VICTOR BOIANGIU CUMULEAZA PENSIA CU INDEMNIZATIA DE DEPUTATSENATORUL VASILE MUSTATEA AFIRMA CA NU ARE NICIO LEGATURA CU CATALIN VOICUBEZNA DE LA PSD GIURGIUBADALAU - IN POLE POSITION PENTRU SEFIA PSD GIURGIUP.N.L. ZDROBIT DE P.D.L. LA FLORESTI STOENESTIRISIPA CU BANI DE LA BUGET
|
ALBA - ULPIA JURNAL ARAD - ADEVARUL DE ARAD ARGES - ZIARUL TOP BACAU - DESTEPTAREA BIHOR - INFORMATIA DE VEST BISTRITA NASAUD - MESAGERUL DE BISTRITA NASAUD BOTOSANI - EVENIMENTUL DE BOTOSANI BRAILA - ZIARUL DE BRAILA BRASOV - GAZETA DE TRANSILVANIA BUZAU - SANSA BUZOIANA BUCURESTI - BUCURESTI NEWS CONSTANTA - CUGET LIBER |
COVASNA - OBSERVATORUL DE COVASNA DAMBOVITA - REPORTER DAMBOVITEAN DOLJ - GAZETA DE SUD GALATI - MONITORUL DE GALATI GIURGIU - GIURGIU NEWS GORJ - ZIARUL GORJULUI HUNEDOARA - HUNEDOREANUL IALOMITA - STIREA IASI - MONITORUL MARAMURES - GAZETA DE MARAMURES |
MEHEDINTI - INFORMATIA DE SEVERIN MURES - CUVANTUL LIBER NEAMT - MONITORUL DE NEAMT SI ROMAN OLT - GAZETA OLTULUI PRAHOVA - ZIARUL PRAHOVA SALAJ - SALAJEANUL SATU MARE - INFORMATIA ZILEI SIBIU - SIBIANUL SUCEAVA - MONITORUL DE SUCEAVA |
TELEORMAN - GAZETA DE TELEORMAN TIMIS - FRUNCEA TULCEA - OBIECTIV VALCEA - ZIARUL DE VALCEA VASLUI - MONITORUL DE VASLUI VRANCEA - ZIARUL DE VRANCEA |