
Cititi ziarele noastrespatiu publicitar
spatiu publicitar
Meniul principalStiri pe scurt EconomieŞtirile zileiBursa ZvonurilorPoliticAdministraţie localăEditorialSocialCetăţeniInterviu/EvenimentCulturăSportSănătateViaţă de vedetă
Vremea in GiurgiuParteneri |
Pagina 8 ~ Elena Băsescu este noul secretar general al Organizaţiei de Tineret PD-L
Elena Băsescu a fost aleasă secretar general al Organizaţiei de Tineret PD-L, cu 377 de voturi pentru şi doar 6 împotrivă. Bogdan Boza, principalul său contracandidat, a obţinut doar 2 voturi pentru şi 381 împotrivă, iar Călin Cosmin Petruţ a însumat 4 voturi pro şi 379 contra. Bogdan Boza a declarat că îi doreşte Elenei Băsescu succes în a demonstra că va fi un tânăr politician competent. Este bine de precizat că proaspătul secretar general al Organizaţiei de Tineret a PD-L, Elena Băsescu, a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Universităţii Româno-Americane, iar apoi a studiat economia într-un centru universitar din Statele Unite. În prezent, mezina Preşedintelui Traian Băsescu îşi continuă studiile cu un master în cadrul SNSPA. Timp de doi ani a lucrat ca şi consultant marketing. A declarat în mai multe rânduri că este tentată de o carieră politică şi, drept urmare, în 2005 s-a înscris în organizaţia de tineret a PD sector 1. După o lună a fost numită secretar executiv.
Data introducerii: 28-02-2008
Comentarii vizitatori
Pagina 8 ~ Alte articole din aceeaşi categorie:ROCADA INTRE FRATIREX SI MESAJUL DE FIDELITATEADRIAN NASTASE ANUNTA SCHIMBARI IMPORTANTE LA CARMA FILIALELOR DIN TERITORIUMAREA VICTORIE A MICULUI TITULESCUNICULAE BADALAU ACUZACE MAI FACE DANIEL CHITOIU ?MAIDANUL POLITICBOGDAN CANTARAGIU ISI STRANGE OASTEADILEME IN PSD GIURGIUGEOANA "TAIE" PSD-ULCE SURPRIZE PREGATESTE "DUETUL" MAREAN - PROTO?MADALIN VOICU - ATAC LA... GEOANASEDINTA DE GUVERN LA IASIDEPUTATUL VICTOR BOIANGIU SUSTINE NOUA LEGE A PENSIILORCINE CU CINE JOACA SAMBATA LA CONGRESUL P.S.D. ?SE PREFIGUREAZA PRINCIPALELE CANDIDATURI PENTRU PRIMARIA FLORESTI STOENESTIDEPUTATUL DAN PASAT SI-A OFICIALIZAT LA PARLAMENT INTRAREA IN P.D.L.VICTORIE DIN PRIMUL TURO SAPTAMANA PANA LA CONGRESUL P.S.D. (VANGHELIONUL POLITIC DE LA ROMEXPO)PRIGONITI SI OSTRACIZATI, PESEDEII...
|
ALBA - ULPIA JURNAL ARAD - ADEVARUL DE ARAD ARGES - ZIARUL TOP BACAU - DESTEPTAREA BIHOR - INFORMATIA DE VEST BISTRITA NASAUD - MESAGERUL DE BISTRITA NASAUD BOTOSANI - EVENIMENTUL DE BOTOSANI BRAILA - ZIARUL DE BRAILA BRASOV - GAZETA DE TRANSILVANIA BUZAU - SANSA BUZOIANA BUCURESTI - BUCURESTI NEWS CONSTANTA - CUGET LIBER |
COVASNA - OBSERVATORUL DE COVASNA DAMBOVITA - REPORTER DAMBOVITEAN DOLJ - GAZETA DE SUD GALATI - MONITORUL DE GALATI GIURGIU - GIURGIU NEWS GORJ - ZIARUL GORJULUI HUNEDOARA - HUNEDOREANUL IALOMITA - STIREA IASI - MONITORUL MARAMURES - GAZETA DE MARAMURES |
MEHEDINTI - INFORMATIA DE SEVERIN MURES - CUVANTUL LIBER NEAMT - MONITORUL DE NEAMT SI ROMAN OLT - GAZETA OLTULUI PRAHOVA - ZIARUL PRAHOVA SALAJ - SALAJEANUL SATU MARE - INFORMATIA ZILEI SIBIU - SIBIANUL SUCEAVA - MONITORUL DE SUCEAVA |
TELEORMAN - GAZETA DE TELEORMAN TIMIS - FRUNCEA TULCEA - OBIECTIV VALCEA - ZIARUL DE VALCEA VASLUI - MONITORUL DE VASLUI VRANCEA - ZIARUL DE VRANCEA |