marți , 1 decembrie 2020
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Politic / SE TEME MINISTRUL RĂZVAN CUC DE O EVENTUALĂ REMANIERE?

SE TEME MINISTRUL RĂZVAN CUC DE O EVENTUALĂ REMANIERE?

Întrebat, luni, de corespondentul MEDIAFAX, după ce a efectuat o inspecţie pe lotul 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda, dacă se simte vizat de o eventuală remaniere, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că pe el îl interesează să monitorizeze „proiectele de infrastructură” şi va fi „judecat” pentru ceea ce face la Ministerul Transporturilor.

„Eu îmi fac treaba până în ultimul moment cât sunt ministru. Nu mă simt vizat de nimic în momentul de faţă. Nu am avut discuţii de asemenea natură nici cu domnul prim-ministru, nici cu domnul preşedinte Dragnea. Drept dovadă mă vedeţi pe şantiere şi continui să-mi fac treaba şi să respect termenele care mi le-am asumat”, a răspus Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a adăugat că are săptămânal discuţii cu premierul Grindeanul privind progresul lucrărilor, termene şi proiecte de infrastructură.

„Discuţiile cu domnul prim-ministru sunt săptămânale pe progres. Aşa e şi normal să fie, de altfel, pentru că lumea vrea să vadă o mobilizare exemplară a Ministerului, dar vreau să vă spun că de multe ori nu depinde numai de Ministerul Transporturilor să avem proiectele implementate, ci mai depinde de lipsa contestaţiilor. Să nu avem contestaţii când se atribuie lucrarea, sunt mai multe lucruri care nu ţin de Ministerul Transporturilor dar suntem un guvern unit şi lucrăm la deblocarea proiectelor de infrastructură”, a mai spus Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vizitat, luni, loturile 1, 2 şi 3 ale Autostrăzii Sebeş-Turda, acesta declarând presei că este „profund nemulţumit” de primul lot.

www.mediafax.ro

foto: facebook.com

Verifica si

DE CE AU BOICOTAT LIBERALII ȘEDINȚA SENATULUI ȘI CE SCOPURI ASCUNSE AVEA, DE FAPT, PSD?

Explicația vine din partea reprezentanților PNL, care vin cu argumente, într-o postare pe pagina oficială …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.