Dacă miercuri, Giurgiu nu a fost inclus în lista judeţelor intrate sub atenţionare meteo de caniculă, de joi, situaţia de schimbă. În rău! Asta pentru că temperaturile continuă să crească şi nu se opresc până duminică. Potrivit siteului freemeteo.ro, joi, la Giurgiu sunt anunţate maxime de 39 de grade la …
Mai mult »Arhive zilnice: iunie 28, 2017
VEŞTI PROASTE PENTRU „TIRIŞTI”: CIRCULAŢIE RESTRICŢIONATĂ PE DRUMURILE SPRE LITORAL, ÎN URMĂTOARELE DOUĂ LUNI
CNAIR va interzice circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în anumite intervale orare, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în perioada 1 iulie – 31 august 2017. Pe autostrada A2, pe traseul Bucureşti (intersecţia …
Mai mult »DEŞI DE-ABIA S-A TERMINAT ŞCOALA, ÎNCEP, DEJA, PREGĂTIRILE PENTRU ANUL ŞCOLAR URMĂTOR
Municipalitatea anunţă că va demara în cel mai scurt timp în toate unitățile de învățământ din municipiu lucrări de igienizare și, acolo unde este cazul, de reparații. În acest an au fost alocați peste 400.000 de lei pentru aceste lucrări de investiții, în unele instituții fiind necesară și achiziționarea de mobilier. …
Mai mult »ESTE CERT: RĂZVAN CUC RĂMÂNE LA CONDUCEREA MINISTERULUI TRANSPORTURILOR!
Deși, la ora la care scriem aceste rânduri, de-abia a început ședința Comitetului Executiv Național, în care se ”bate în cuie” lista miniștilor noului cabinet, condus de Mihai Tudose, pe surse am aflat că ceea ce până ieri era doar un zvon a devenit realitate: Răzvan Cuc rămâne titlularul portofoliului …
Mai mult »SUBOFIȚERII DE LA ISU POT DEVENI OFIȚERI
Reprezentanții ISU Vlașca anunță că in luna august a anului curent organizeaza concurs pentru ocuparea posturilor vacante prin trecere in corpul ofiterilor a subofiterilor/ maistrilor militari care indeplinesc conditiile legale. Concursurile cuprind urmatoarele probe obligatorii: -evaluarea performantelor fizice, cu desfasurarea urmatoarelor probe: alergare de viteza pe distanta de 50 m …
Mai mult »ÎNVĂȚĂMÂNTUL GIURGIUVEAN, ÎN PRIM-PLANUL SENATULUI ROMÂNIEI
”Semnul că învățământul giurgiuvean nu va mai avea un zâmbet trist” – este titlulul celei mai recente declarații politice a senatorului de Giurgiu Cristian Marciu, declarație susținută în plenul Senatului marți, 27 iunie. Iată ce spune senatorul Marciu despre acest subiect: ”Este evident că educația, la toate nivelurile de învăţământ …
Mai mult »LA MULȚI ANI, DOMNULE PRIMAR!
Este unul din cei mai cunoscuți, iubiți și respectați edili din județ, are o carismă deosebită, știe să vorbescă și să se poarte cu oamenii și se implică total în problemele comunității pe care o conduce. Este vorba despre primarul comunei Clejani, Florin Nidelea, pentru care ziua de astăzi este …
Mai mult »