sâmbătă , 14 decembrie 2019
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Administrație locală / REVIN „HINGHERII” DE MAŞINI

REVIN „HINGHERII” DE MAŞINI

După o perioadă în care practica de blocare a maşinilor parcate neregulamentar dispăruse, Primăria anunţă că „hingherii de maşini” reapar în Giurgiu. De data asta, însă, „ţintit”, adică urmărind doar anumite parcări ilegale:

Nu vom merge precum hingherii, să alergăm după toate mașinile parcate neregulamentar dar care nu deranjează prea mult circulația, ci doar acolo unde încalcă flagrant regulile de circulație, regulile de bun simț, unde creează probleme celorlalți participanți la trafic, inclusiv pietonilor”, a precizat primarul Nicolae Barbu într-o recentă conferință de presă cu privire la acțiunea de blocare a autovehiculelor oprite, staționate sau parcate neregulamentar pe domeniul public al municipiului.

Acesta a specificat că zonele unde se va acționa intens, până când șoferii vor înțelege că în acele locuri este interzisă oprirea sau parcarea, sunt stațiile de autobuz, locurile destinate persoanelor cu handicap, dar și alte zone unde se blochează circulația.

Echipaje comune formate din 7-8 agenți ai Poliției Municipale și Poliției Locale vor acționa cu 10 dispozitive de blocare a roților.

Activitatea de blocare a mașinilor parcate neregulamentar pe domeniul public este prevăzută în H.C.L.M. nr. 71/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de blocare, ridicare, transport, depozitare si eliberare a autovehiculelor/vehiculelor stationate, parcate neregulamentar/abandonate pe domeniul public al Municipiului Giurgiu precum şi prevederi privind respectarea normelor de parcare pe domeniul public,în parcările de domiciliu/reşedinţă sau sediu/punct de lucru, de pe raza Municipiului Giurgiu – precizează reprezentanţii Primăriei, pe pagina oficială a instituţiei.

Verifica si

CONSILIERII AU DECIS: PREȚUL GIGACALORIEI – ACELAȘI CA ANUL TRECUT

Consilerii locali s-au întrunit, astăzi 9 octombrie, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi au fost …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.