luni , 19 octombrie 2020
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / CONDUCERE NOUĂ, PROIECTE NOI LA ROTARY GIURGIU

CONDUCERE NOUĂ, PROIECTE NOI LA ROTARY GIURGIU

Anul rotarian a început de curând, iar Rotary Giurgiu și-a ales o nouă conducere, care, luni, a prezentat presei planurile de viitor. Este vorba despre noul președinte, Ramona Iordache care, în acest an rotarian, va fi ”secondată” de Marian Mihalcea (vicepreședinte și secretar), Sorin Ruse (trezorier), Sorin Duță și Nicolae Brabu (Fundația Rotary).

Ramona Iordache a prezentat, pe scurt, proiectele realizate până acum de Rotary Giurgiu, club care s-a axat, în ultimii ani, pe sănătate și educație.

Astfel, rotarienii au reușit, în ultimii ani, amenjarea a două rezerve, două cabinete și a Centrului de Diabet din Spitalul Județean, doatrea centrului de gimnastică medicală din spital, amenjarea a două fântâni ce captează apa din izvoare – la Daia și Bălănoiaia – amenajarea locului de joacă de la Romtelecom (preluat, ulterior, de Primărie), dotarea cabinetului de Limba Română de la Colegiul ”Maiorescu” cu calculatoare, dar și dotarea Teatrului ”Tudor Vianu” cu un sistem audio performant.

”Rotary Giurgiu” este ”responsabil” și pentru organizarea concursului de cultură generală județean ”Șapte contra șapte”, pentru dotarea cu instrumente muzicale a Școlii de muzică ”Victor Karpis”, organizația fiind și partener în concursul de matematică ”Panaitopol”.

Lista priectelor realizate de rotarienii giurgiuveni continuă cu proiectul anual ce acordă burse de excelență celor mai buni elevi din Giurgiu, cu dotarea Clubului Sportiv Școlar și cu susținerea unui copil talentat pentru participarea la tabăra internațională de pictură, dar și cu un alt proiect de succes: pregătirea elevilor de clasa a opta de colegii lor din a XII-a, cei mai buni cinci elevi – are au obținut cele mai mari medii la Evaluarea Națională – fiind trimiși, apoi, într-o tabără școlară.

Educația, sănătatea și sectorul social sunt prioritățile rotarienilor și în acest nou an rotarian. Potrivit președintelui Ramona Iordache, pe sectorul ”Educație”, Clubul ”Rotary” a fost, deja, partener, în organizarea concursului de înot ”Prietenii Dunării”, iar în perioada 1-7 septembrie, va derula proiectul ”Ghiozdanul pentru școală”, un proiect în care mai mulți copii din Giurgiu vor primi rechizitele necesare începerii noului an școlar.

Va continua, și în acest an, proiectul ”Rotary susține excelența”, prin care vor fi acordate burse de merit copiilor cu rezultate foarte bune și, ca o noutate, la tradiționalul ”Bal al rotarienilor” vor fi premiați olimpicii giurgiuveni.

În ceea ce privește proiectele sociale, președintele Ramona Iordache a menționat ”Moș Crăciun există” – un proiect prin care copiii din familii sărace vor primi cadouri de Crăcicun, dar și susținerea unor copii din mediul rural, fără posbilități, pentru a-și continua studiile la liceu.

Nici sănătatea nu este uitaă de rotarieni, care, în acest an, își propun o serie de acțiuni de conștientizare, pe teme ca diabetul sau igiena corporală, proiecte în care se vor întâlni cu copii din școlile județului.

Pentru a marca cei 100 de ani de la Marea Unire, Rotary Giurgiu își propune să planteze 100 de copaci – ”o mică pădure Rotary”, cum o denumea Ramona Iordache.

Pe lista activităților pe care și le propune Rotary Giurgiu pentru acest an se numără și participarea la ”Marea Curățenie”, din 15 septembrie, dar și organizarea unui spectacol caritabil, de muzică populară, pentru care rotarienii au deja sprijinul cunoscutului Ilie Klement, spectacol ce are ca scop strângerea de fonduri.

Continuă, și în acest an, îndrăgitul concurs ”Crapul rotarian”, urmat de ”Seara crapului rotarian” – având ca scop tot strângerea de fonduri, iar în ceea ce privește proiectele mari, Ramona Iordache a menționat amenajarea sălii de așteptare a Secție de Oncologie din Spitalul Județean.

De asemenea, noul președinte rotarian a mai precizat că va fi identificată o secție din Spital Giurgiu unde este nevoie de ajutorul clubului, iar la sfârșitul lunii iulie, toți rotarienii giurgiuveni vor participa la o acțiune de curățenie la fântâna de la Daia.

Verifica si

DOI BĂTĂUȘI – TATĂ ȘI FIU – ARESTAȚI PENTRU 30 DE ZILE

Doi giurgiuveni, tată și fiu, de 41 de ani, respectiv 15 ani, din Comuna Crevedia …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.