marți , 11 decembrie 2018
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / PATRULE DE JANDARMI LA BÂLCI, PÂNĂ LA SFÂNTA MARIA

PATRULE DE JANDARMI LA BÂLCI, PÂNĂ LA SFÂNTA MARIA

Peste 100 de jandarmi asigură măsurile de ordine publică cu ocazia desfășurării Bâlciului tradițional de Sfânta Maria. Astfel, în perioada 10-15 august a.c. jandarmii patrulează zilnic în apropierea oborului de pe șoseaua Ghizdarului și în zona limitrofă acestuia pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirea faptelor de natură contravenţională şi penală.

Pe timpul acţiunii jandarmii vor purta discuţii cu cetățenii, le vor prezenta misiunile Jandarmeriei şi îi vor informa cu privire la respectarea normelor de convieţuire socială şi consecinţele care decurg din încălcarea dispoziţiilor legale.

De asemenea, vor fi avute în vedere prevenirea şi combaterea faptelor contravenționale și penale în domeniile comerțului, al mărcilor şi indicaţiilor geografice, al contrabandei etc.

Având în vedere faptul că se estimează prezenţa multor cetățeni din județ la această activitate, jandarmii giurgiuveni recomandă participanţilor:

  • să nu depăşească limitele decenţei comportamentale;
  • să evite consumul excesiv de băuturi alcoolice;
  • să supravegheze comportamentul copiilor;
  • să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale;
  • să semnaleze prompt forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri.

În această misiune jandarmii vor coopera cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu și Direcției Poliției Locale.

 

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul IJJ Giurgiu

Verifica si

TOATE TÂRGURILE DIN JUDEȚ RĂMÂN ÎNCHISE, DIN CAUZA PESTEI PORCINE

Toate târgurile din judeţul Giurgiu sunt închise, inclusiv târgul de la Călugăreni unde mulţi bucureşteni …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.