marți , 13 noiembrie 2018
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / MĂSURI EXTREME ÎN CENTRUL ORAȘULUI. DUPĂ ANI DE ZILE, LOCATARII UNEI SCĂRI SCAPĂ DE INFECȚIA CE-I ÎNCONJURA

MĂSURI EXTREME ÎN CENTRUL ORAȘULUI. DUPĂ ANI DE ZILE, LOCATARII UNEI SCĂRI SCAPĂ DE INFECȚIA CE-I ÎNCONJURA

O echipă mixtă formată din reprezentanți ai Primăriei, Poliției Locale, Poliției Municipale, Direcției de Sănătate Publică (DSP), Direcției de Asistență Socială (DAS), Giurgiu Servicii Publice (GSP) și ai unei asociații de proprietari din centrul orașului a intervenit ieri, 11 octombrie, în cazul unei giurgiuvence care și-a transformat apartamentul într-un focar de infecție.

Exasperați de mirosul greu de suportat emanat de gunoiul depozitat în locuință, dar și de gandacii care s-au răspândit în tot blocul punându-le sănătatea în pericol, vecinii s-au adresat luna trecută printr-o petiție Primăriei și Direcției de Sănătate Publică pentru rezolvarea acestei probleme.

Polițiști locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului împreună cu inspectori sanitari de la DSP s-au deplasat la locuința numitei P.S. și au efectuat un control în prezența și cu acordul fratelui acesteia, care le-a spus că sora lui suferă de o boală psihică gravă, că nu-și pot întreține condițiile igienico-sanitare în locuință și că dorește ajutorul organelor abilitate pentru rezolvarea problemei. Apartamentul nu era racordat la instalațiile de apă, căldură și energie electrică, cele trei camere erau pline de gunoaie și gândaci, iar pe scara blocului erau de asemenea foarte multe insecte.

În urma constatărilor, reprezentanți ai Primăriei, Poliției locale și municipale, DSP, DAS, GSP și ai asociației de proprietari s-au întrunit pentru luarea măsurilor care se impun, iar în dimineața zilei de ieri, au trecut la acțiune: cu consimțământul scris al fratelui, numita P.S. a fost transportată la Spitalul Județean, secția UPU, iar în urma investigațiilor a fost internată la Spitalul clinic de psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, GSP a efectuat salubrizarea locuinței și dezinsecția atât în apartament cât și pe scara blocului și urmează ca DSP să se ocupe de dezinfecție. De asemenea, asociația de proprietari și-a luat angajamentul să văruiască locuința – anunță Primăria Giurgiu.

Cazul femeii din centrul orașului este cunoscut de ani de zile, cei care aveau cel mai mult de suferit fiind vecinii de pe scară. Ei sunt mulțumiți acum, că, după atâta vreme, autoritățile au reușit să rezolve această problemă.

Verifica si

TREI ZILE CU RACI ȘI FRUCTE DE MARE, PE PIETONALA DIN CENTRU!

Mâine (vineri, 9 noiembrie) începe Festivalul Racilor și Fructelor de Mare, un eveniment în premieră …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.