sâmbătă , 20 aprilie 2019
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Știrile zilei / TÂNĂR MORT ÎNTR-UN ACCIDENT EXTREM DE GRAV LA CĂLUGĂRENI

TÂNĂR MORT ÎNTR-UN ACCIDENT EXTREM DE GRAV LA CĂLUGĂRENI

S-a întâmplat miercuri dimineață în jurul orei 7.30, în zona TSV, unde trei mașini s-au lovit extrem de violent. Potrivit primelor date ale pompierilor, a fost vorba despre un VW Golf, un Seat Ibiza și un VW Bora.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante ale salvatorilor de la ISU, Poliției și Ambulanței, însă pentru șoferul de aproximativ 22 de ani al primului autoturism nu s-a putut face nimic, acesta fiind decedat. De altfel, mașina sa era efectiv împrăștiată pe ambele sensri de mers ale șoselei, dar și pe câmp.

În celelate două autoturisme erau o femei de circa 47 de ani (șoferița Seatului, care era conștientă și comunicativă) și un alt tânăr, de aproximativ 28 de ani – șoferul celui de-al treilea autoturism – încarcerat în mașină, pe care pompierii înceracă să îl scoată, fiind- se pare – grav rănit la picioare.

Circulația se desfășoară pe o singură bandă, fiind dirijată de echipaje ale Poliției.

Potrivit martorilor aflați la fața locului, se pare că victima decedată ar fi din Ianculești.

Nu se cunosc, deocamdată, circumstanțele tragediei, Poliția urmând a stabili cum s-a întâmplat, însă cei prezenți la locul accidentului presupun că de vină ar fi fost viteza cu care circula șoferul decedat, viteză neadaptată condițiilor de drum.

Vom reveni cu detalii.

 

Verifica si

TREI ORE DE LUPTĂ CU FOCUL PENTRU POMPIERI, LA UN INCENDIU CE A APRINS DOUĂ CASE, ÎN ORAȘ

Incendiul a fost anunțat în jurul orei 10.00 și a fost unul de proporții, în condițiile …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.