sâmbătă , 20 aprilie 2019
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / VIOLENȚA CONJUGALĂ, CONTRACARATĂ CU ORDINE DE PROTECȚIE

VIOLENȚA CONJUGALĂ, CONTRACARATĂ CU ORDINE DE PROTECȚIE

Două astfel de ordine de protecție – provizorii – au fost emise într-o singură zi de polițiștii giurgiuveni, chemați să intervină în scandaluri conjugale.

Astfel, duminică, 3 februarie a.c., în jurul orei 22.45, Poliția Municipiului Giurgiu, a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, din municipiul București, cu privire la faptul că actualul concubin face scandal.

În temeiul sesizării, polițiștii din cadrul Secției Nr.4 Ghimpați s-au deplasat la fața locului din comuna Ghimpați județul Giurgiu, unde au constatat că în data de 3 februarie a.c., orele 19.00-22.00, pe fondul consumului de alcool, concubinul apelantei a început să manifeste un comportament violent verbal, adresându-i cuvinte și expresii jignitoare.

Ulterior agresiunii bărbatul s-a deplasat în fața curții locuinței unde se aflau staționate două autoturisme care aparțineau femeii și a început să le lovească de mai multe ori cu pumnii și picioarele, fisurând parbrizul uneia și spărgând geamul lateral al celeilalte, creând astfel un prejudiciu de aproximativ 1.400 lei.

Astfel, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului constatându-se că  există risc iminent  asupra victimei și s-a impus emiterea ordinului de protecție provizoriu.

Măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu au fost aduse la cunoștință bărbatului care a părăsit locuința comună, urmând să locuiască într-un imobil din municipiul București.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și distrugere.

Tot, duminică, 3 februarie a.c., ora 14.45, polițiștii din cadrul Poliției orașului Mihăilești au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112  de către o femei de 41 de ani, din municipiul București, cu privire la faptul că are un conflict cu soțul său.

În temeiul sesizării polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au constatat  că în ziua de 3 februarie a.c., ora 14.45, în timp ce se afla la reședința acestora din orașul Mihăilești, județul Giurgiu aceasta a avut un conflict cu soțul său, adresându-i cuvinte jignitoare.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au întocmit formularul de evaluare a riscului constatându-se că  există risc iminent  asupra victimei și s-a impus emiterea ordinului  de protecție provizoriu.

Măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu au fost aduse la cunoștința bărbatului care a părăsit locuința comună, urmând să locuiască la într-un imobil din orașul Mihăilești.

Astfel, ordinul de protecție provizoriu împreună cu formularul de evaluare a riscului și mijloacele de probă obținute vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale pentru dispunerea măsurilor legale.

Verifica si

ACIDENT LA UZUNU. O FEMEIE, ÎNCARCERATĂ ÎN MAŞINĂ

Un accident rutier, în care un Tir a lovit un autoturism, s-a petrecut marţi seară, …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.