sâmbătă , 25 mai 2019
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Știrile zilei / NICOLAE BARBU ÎL CONTRAZICE PE BĂDĂLĂU: SUSȚINERE TOTALĂ PENTRU RĂZVAN CUC!

NICOLAE BARBU ÎL CONTRAZICE PE BĂDĂLĂU: SUSȚINERE TOTALĂ PENTRU RĂZVAN CUC!

Vestea că numele lui Răzvan Cuc s-ar afla pe ”lista scurtă” a propunerilor PSD pentru portofoliul de la Transporturi a iscat reacții diferite.

Astfel, dacă Niculae Bădălău spune că PSD Giurgiu nu susține numirea lui Cuc la Transporturi, primarul Nicolae Barbu – care este și președintele organizației municipale PSD, cea mai importantă organizație din județ – are o poziție diametral opusă.

El ne-a declarat că susține, total și fără niciun fel de rezerve, numirea lui Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor.

Și vine și cu argumente pentru acestă susținere, declarând că, de când Cuc nu mai este la conducerea Ministerului Transporturilor, nu a mai existat un alt ministru la fel de implicat în activitate, referindu-se aici la prezența constantă a lui Răzvan Cuc pe șantiere, la verificările făcute de acesta și, în general, la toată activitatea sa ca ministru al Transporturilor.

De altfel, spune primarul Nicolae Barbu, nu ar trebui să se uite faptul că toate marile lucrări din țară, toate licitațiile, au fost demarate în mandatul lui Răzvan Cuc.

În plus, revenirea lui Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor înseamnă, pentru Giurgiu, garanția realizării șoselei de centură a orașului, a drumului din Vamă, dar și a refacerii podului de la Grădiștea, un motiv în plus de susținere totală a nominalizării sale – mai spune primarul Nicolae Barbu.

”Ca primar, dar și ca președinte al Organizației municipale PSD, nu poate decât să mă bucure nominalizarea lui Răzvan Cuc și faptul că, dacă această nominalizare va fi acceptată, județul Giurgiu ar avea doi miniștri în Guvern”, a mai precizat edilul de Giurgiu.

Verifica si

CORPUL DE CONTROL, DIN NOU, LA GIURGIU. DE DATA ASTA, LA POLIŢIE

Un nou control este în plină desfăşurare la Giurgiu. De această dată, este vorba despre …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.