sâmbătă , 25 mai 2019
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Știrile zilei / MOARTE GROAZNICĂ PENTRU O FEMEIE, MIERCURI SEARĂ, PE O ȘOSEA DIN JUDEȚ

MOARTE GROAZNICĂ PENTRU O FEMEIE, MIERCURI SEARĂ, PE O ȘOSEA DIN JUDEȚ

Un accident rutier soldat cu moartea unei femei a fost înregistrat miercuri seară, în jurul orei 20.30, pe un drum dintre localitățile Florești și Stoenești.

Pentru că era vorba despre o victimă încarcerată, au fost chemați pompierii de la Detașamentul Bolintin, care au ajuns la fața locului cu o autospecială și o ambulanță SMURD.

Din păcate, ajunși la locul accidentului, pompierii au constatat că o femeie de circa 30 de ani era blocată sub un autoturism VW Polo.

Femeia nu aea semne vitale, așa că s-au început imediat manevrele de resuscitare, iar în ajutorul paramedicilor de la SMURD au venit rapid medici de la Ambulanța Giurgiu, dar și de la Spitalul Universitar București.

Toate eforturile lor au fost, însă, în zadar, astfel că, potrivit pompierilor, după circa 40 de minute de resuscitare cardio-pulmonară, medicii s-au văzut nevoiți să declare deecesul.

Despre circumstanțele producerii accidentului nu se cunosc detalii, acestea urmând a fi furnizate de Poliție, care a preluat ancheta la fața locului.

Vom reveni cu detalii, pe măsură ce acestea vor fi făcute publice.

 

 

Verifica si

CORPUL DE CONTROL, DIN NOU, LA GIURGIU. DE DATA ASTA, LA POLIŢIE

Un nou control este în plină desfăşurare la Giurgiu. De această dată, este vorba despre …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.