sâmbătă , 24 august 2019
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Știrile zilei / PRIMARUL MIHAI DOBRE ÎNVINGE, DIN NOU, ÎN INSTANŢĂ, PREFECTURA GIURGIU

PRIMARUL MIHAI DOBRE ÎNVINGE, DIN NOU, ÎN INSTANŢĂ, PREFECTURA GIURGIU

Au trecut doi ani de când primarul oraşului Mihăileşti, Mihai Dobre, se judecă cu Instituţia Prefectului, după ce, în 2017, prefectul (de atunci şi de acum) Nina Carmen Crişu emitea un ordin de suspendare a mandatului edilului din Mihăileşti.

A urmat un lung şir de procese, iar joi, 16 mai, Justiţia i-a dat, din nou, dreptate primarului Mihai Dobre, anulând ordinele emise în 2017 de prefectul Crişu, printr-o hotărâre definitivă.

Este, deja, ştiut că între primarul Dobre şi şefii PSD Giurgiu există o “vendettă”, iar cei din urmă se folosesc de prefectul Nina Carmen Crişu ca să-ţi rezolve problemele cu “duşmanii”.

Numai că, iată, Justiţia îi dă, din nou, dreptate primarului Dobre.

Oare câte astfel de decizii ale judecătorilor mai sunt necesare pentru a dovedi incompetenţa crasă a Instituţiei Prefectului Giurgiu şi pentru a stopa abuzurile acesteia?

Verifica si

CORUPŢIE ÎN VAMĂ. OFIŢERII DGA AU REŢINUT ŞAPTE POLIŢIŞTI DE FRONTIERĂ

Astăzi, 17.07.2019, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.