A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / ANABOLIZANTE INTERZISE, TRANSPORTATE PRIN FRIME DE CURIERAT

ANABOLIZANTE INTERZISE, TRANSPORTATE PRIN FRIME DE CURIERAT

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, într-un automarfar, 2100 fiole care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc, pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 09.07.2019, în jurul orei 06.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria, cetățeanul bulgar V.G., în vârstă de 24 de ani. Acesta efectua un transport de coletărie din Bulgaria, pentru o firmă de curierat din România.

Acţionând în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă, au fost descoperite mai multe cutii care conțineau 1000 de fiole inscripționate Testosterone Enanthate, 300 fiole inscripționate Winstrol Depot și 800 de fiole inscripționate Pregnyl. Toate aveau ca substanțe active testosteron, stanozolol și gonadotrophin, acestea aflându-se pe lista substanţelor dopante cu grad mare de risc, prevăzută în Legea 104/2008.

La cercetări, cetățeanul bulgar a declarat că este angajatul unei firme de curierat din Bulgaria, transportă coletele pentru diferite firme si nu are cunoștință despre conținutul acestora.

În cauză, conform prevederilor legale, a fost dispusă măsura reţinerii produselor farmaceutice, în valoare de 35.800 lei, iar cetățeanul bulgar a fost sancționat contravenţional.

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu

Comisar șef de poliție Cazacu Danut

Verifica si

ATENŢIE, ŞOFERI: DE MARŢI, REÎNCEPE BLOCAREA MAŞINILOR PARCATE NEREGULAMENTAR!

Este anunţul făcut luni, 15 iulie, de Poliţia Locală Giurgiu: „Politia Locală vă aduce la cunoștință …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.