vineri , 22 noiembrie 2019
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Politic / ADRIAN ANGHELESCU, CONSILIER LOCAL PNL: ”NU VOM PROMOVA NICIODATĂ OAMENI CU DOSARE PENALE, CU ATÂT MAI PUȚIN PERSOANE CONDAMNATE!”

ADRIAN ANGHELESCU, CONSILIER LOCAL PNL: ”NU VOM PROMOVA NICIODATĂ OAMENI CU DOSARE PENALE, CU ATÂT MAI PUȚIN PERSOANE CONDAMNATE!”

Invitat într-o emisiune TV, consilierul local PNL Adrian Anghelescu a vorbit, printre altele, despre situația din PNL.

Adrian Anghelescu a explicat care au fost deciziile luate la nivel central în ceea ce privește stabilirea candidatului pentru Primăria Giurgiu și cum Marin Anton a ignorat complet rezoluțiile partidului, impunându-și propria voință.

”S-a stabilit ca fiecare liberal care dorește să candideze la Primărie să-și prezinte programul propriu de guvernare locală, o declarație că nu-și va ataca contracandidații și o strategie de câștigare a alegerilor, după care ar trebui să urmeze o perioadă de campanie electorală internă și externă și un sondaj, în urma căruia să se stabiliească numele candidatului.

Asta era stipulat în decizia PNL central. Numai că Marin Anton – președintele ales, așa cum îi place să se proclame – al PNL Giurgiu s-a crezut, în partid, pe propria moșie și a considerat filiala județeană a partidului un fel de SRL ce îi aparținea, iar organizația municpală, un SRL mai mic…. Așa că a decis – cu de la sine putere – că numele candidatului la Primăriei este Marian Măroiu și că nu mai este nevoie de niciun contracandidat.

Nu contau deciziile luate de forurile centrale ale partidului – ce spune Marin Anton e literă de lege!

Acum, înțeleg că domnul Marin Anton apare prin diverse emisiuni TV și face tot felul de decalarții… mă întreb, în ce calitate? De simplu membru?

Din păcate, în PNL Giurgiu există mai multe facțiuni care-și dispută puterea, însă trebuie să scăpăm rapid de această situație”, spune consilierul Adrian Anghelescu.

Întrebat de moderatorul emisiunii despre intenția declarată a lui Marin Anton de a candida la șefia Consiliului Județean, Adrian Anghelescu a precizat că Anton are o sentință definitivă, din ianuarie 2019, prin care, timp de 3 ani, nu are voie să dețină vreo funcție publică, așa că o eventuală candidatură este exclusă.

”Nu vom propune niciodată oameni cu dosare penale pe rol, cu atât mai puțin oameni cu sentințe definitive. Nu vom propune oameni cu vulnerabilități… dacă am face asta, cum am mai putea avea pretenția să creștem, ca partid? Nu avem nevoie de vulnerabilități!”, a mai declarat Adrian Anghelescu.

 

Verifica si

KLAUS IOHANNIS, ÎN DIALOG CU CETĂȚENII: NIMENI NU A REUȘIT SĂ-I ÎNGENUNCHEZE PE ROMÂNI ȘI PSD ÎN VECI PURURI NU VA REUȘI

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că el nu se află în competiţie electorală cu PSD, …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.