duminică , 26 ianuarie 2020
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Politic / PSD ÎȘI CONTINUĂ POLITICA DE FAKE-NEWS LA GIURGIU

PSD ÎȘI CONTINUĂ POLITICA DE FAKE-NEWS LA GIURGIU

Ziua de vineri a fost dominată de apariția, în anumite siteuri, a unei știri conform căreia PNL ar fi numit în funcția de director al SGA Giurgiu un apropiat al clanurilor interlope – Gabriel Drăgan.

Ce ”uită” să menționeze respectiva știre este faptul că acest nou șef al SGA este numit de un anume Voicu – încă – director la Apele Române, director – atenție – numit de PSD (și ”uitat”, se pare, în această funcție)…

De altfel, Gabriel Drăgan – fiul fostului viceprimar PSD din Mihăilești, actualmente consilier local – a fost angajat  – atenție, DE PSD!!! – la SGA în urmă cu doar două luni, special pentru a ocupa funcția de șef la SGA, fiind numit de directorul Voicu ”pe ultima sută de metri”.

Interesant este că Drăgan a fost angajat la SGA chiar de cel pe care acum îl înlocuiește – fostul director Mircea Andrei – nimeni altul decât finul lui Bădălău, dar și fiul primăriței din Bulbucata (unde, de regulă, PSD miza pe circa 400 de voturi) – care acum a căzut victimă jocurilor politice ale nașului Bădălău.

Odată cu pierderea primarului din Mihăilești, Mihai Dobre, Bădălău a pierdut un bazin electoral important din județ, ce aducea mii de voturi PSD-ului, așa că ”manevra” cu numirea lui Drăgan la SGA este doar în încercare de a recupera măcar o parte din voturile pierdute la Mihăilești, sacrificând cele circa 400 de voturi pe care se baza la Bulbucata.

Revenind la controversatul nou director de la SGA, luând în calcul legăturile sale cu clanurile interlope – extrem de bine reprezentate chiar pe pagina sa de facebook, unde nu se sfiește să se laude cu aceste legături – numirea lui Drăgan este de-a dreptul scandaloasă, reprezentând, de fapt, stilul ”interlop” cu care ne-a obișnuit, de atâția ani, PSD-ul și oamenii săi.

Probabil, înțelegând gafa făcută prin numirea acestui Drăgan la șefia SGA, PSD și-a pornit ”mașinăria” și a lansat un nou fake-news, punând totul ”în cârca” PNL-ului, dar adevărul este că ”tânăra speranță” Drăgan a ajuns acolo pus de PSD, nicidecum de PNL, liberalii devenind acum ”țapi ispășitori” pentru gafele PSD-ului…

Verifica si

DE CE VOR PREFECȚII SCHIMBAȚI DIN FUNCȚIE SĂ ATACE ACEASTĂ DECIZIE?

Mai mulți foști demnitari – prefecți și subprefecți – schimbați din funcție de Guvernul Orban …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.