luni , 13 iulie 2020
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / INCENDIERE LA FRĂTEŞTI

INCENDIERE LA FRĂTEŞTI

Ca şi cum incendiile provocate de neatenţia proprietarilor – scântei, jar, scurtcircuit etc – nu ar fi fost de ajuns, pompierii au de „furcă” acum şi cu focul pus intenţionat.

Aşa s-a întâmplat miercuri noapte, la o casă cu etaj din Frăteşti:

„Pompierii giurgiuveni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă cu regim de înălțime parter + etaj, în localitatea Frătești, în această noapte, în jurul orei 01:16.

La locul solicitării s-au deplasat patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu.

Echipajele de pompieri au constatat faptul că incendiul se manifesta violent la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 150 mp și la materialele combustibile de la etajul 1 al imobilului.

În momentul izbucnirii incendiului în locuință nu se afla nicio persoană, proprietarul ajungând ulterior.

În urma incendiului au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 150 mp și materiale de construcție depozitate la etaj (polistiren, scândură, căpriori, plăci OSB).

Cauza probabilă a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Cercetările în acest caz sunt continuate de Poliție” – anunţă pompierii de la ISU.

La rândul lor, reprezentanţii IJP Giurgiu spun că poliţiştii au deschis un dosar penal pentru distrugere, fiind demarate cercetările pentru a se stabili ce s-a întâmplat în acest caz.

Verifica si

ACCIDENT DE SKI-JET PE CANALUL PLANTELOR

Vineri noapte, în jurul orei 01:00, ISU Giurgiu a fost solicitat pentru a interveni în …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.