miercuri , 28 octombrie 2020
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Știrile zilei / ELENA DINU DUCE PENIBILUL LA EXTREM

ELENA DINU DUCE PENIBILUL LA EXTREM

După ce organele de control ale statului au descoperit mizeria în care se ”scălda” firma ce asigura hrana asistaților din căminele DGASPC, PSD Giurgiu a încercat, pe toate căile și cu toate mijloacele, să ”arunce pisica” în curtea adversarilor politici, încercând să victimezeze conducerea CJ – care, de fapt, răspunde de tot ce se întâmplă cu DGASPC.

Și, pentru că nu au fost prea convingători, pesediștii giurguveni s-au gândit să mai atace o dată – tot ”la coarda sensibilă”, prin vocea deputatului Elena Dinu, care, într-o conferință de presă susținută joi la prânz, anunța – ”apocaliptic” – că ”PNL a trimis control la Spitalul Județean, tot pe hrana pacienților”. Indignată de ”tupeul” organelor de control care au avut îndrzneala să controleze Spitalul Județean, doamna deputat informa presa că respectivul control nu ar fi găsit nimic în neregulă la Spitalul Județean și, în acestea condiții – zice doamna deputat – ”au plecat la Vadu Lat unde au constatat așa: ustensile cu emailul sărit, o chiuvetă care curgea și lipsa a două plăci de faianță din bucătărie”.

În plus, Elena Dinu se declară revoltată că echipele de control au intrat în spital și au vrut să vadă condițiile din saloane, spitalul fiind în carantină.

Una peste alta, doamna deputat este convinsă că și acest control – așa cum susțin pesediștii și despre acțiunea de la DGASPC – a fost unul politic, îndreptat strict împotriva PSD și că vinovați sunt liberalii giurgiuveni.

Doar că, la câteva ore după lamentările doamnei, ANPC – atenție, ANPC, adică structura centrală, nu cea județeană! – emitea un comunicat de presă în care anunța că ”a demarat controale la spitalele din întreaga ţară, pentru a verifica tot ce ţine de condiţiile de cazare, igienă şi alimentaţie. Astfel, comisarii ANPC vor efectua controale în spitalele din toate cele 41 de judeţe ale României, inclusiv în Municipiul Bucureşti, urmând a fi verificate condiţiile de cazare (starea saltelelor, lenjeriilor, pernelor, pilotelor, pijamalelor etc.), igienă (situaţia grupurilor sanitare/băi) şi alimentaţie din spitale (cantinele,  meniurile, spaţiile de depozitare a alimentelor etc.), precum şi tot ceea ce ţine de prestarea unui serviciu către pacienţi  în conformitate cu normele europene.” (https://anpc.ro/articol/1412/comunicat-de-pres–1-1-1-1-1-1)

Deci, controalele se realizează în spitalele DIN TOATĂ ȚARA, iar inspectorii chiar intră în saloane, ca să verifice condițiile de cazare – chiar dacă este vorba despre spitale în carantină.

Din nefericire pentru pesediști și ”trompetele” lor, încă un subiect care s-ar fi dorit ”de senzație” s-a dovedit o ”petardă”, demonstrând – o dată în plus, dacă mai era nevoie – că fake-news și zvonurile alarmiste au ajuns politică ”de stat” pentru PSD, la Giurgiu.

 

 

Verifica si

INCENDIAR: FRATELE UNUI CANDIDAT PSD – LIDER AL UNEI GRUPĂRI DE SPĂRGĂTORI DE LOCUINȚE!

Un caz complex a fost soluționat, zilele acestea, de polițiștii din Capitală, care au reușit …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.