duminică , 5 iulie 2020
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / ÎNCEP MĂSURILE DE RAȚIONALIZARE. PRIMUL PRODUS VIZAT – BANALUL PARACETAMOL

ÎNCEP MĂSURILE DE RAȚIONALIZARE. PRIMUL PRODUS VIZAT – BANALUL PARACETAMOL

Paracetamolul aproape că a dispărut din farmacii, pe fondul epidemiei de coronavirus, însă situația este sub control, iar medicamentul nu va mai fi vândut în cantitate mare la o sigură persoană.

Profesorul Dumitru Lupuleasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România, anunță raționalizarea Paracetamolului, în urma unei discuții cu farmaciștii:

„Deși este fără prescripție medicală, am stabilit cu colegii farmaciști să nu elibereze mai mult de un flacon, două flacoane / cutii maximum, astfel încât să reușim să asigurăm pentru populație cantitatea de Paracetamol. O raționalizare, astfel încât să ajungă la cât mai multă lume, mai ales pentru cei care au nevoie de el”, a declarat Lupuleasa, la Realitatea Plus, miercuri.

Sunt stocuri, dar nu mari

”Pe de altă parte, vreau să anunț că am discutat cu o serie întreagă de producători din România, care fac în momentul de față Paracetamol, și au materie primă, au în stoc produs finit, însă nu în cantități foarte mari. Dacă se vor încerca plafonări ale prețurilor, s-ar putea ca criza în loc să se rezolve să devină și mai mare. De asemenea, există și alte produse care conțin pe lângă Paracetamol și alte produse care mai au și alte substanțe extrem de utile pentru această perioadă. După o discuție cu farmaciștii, pacienții pot pleca cu un produs care să aibă și 500 mg de Paracetamol, pe formularea respectivă”, a mai spus președintele Colegiului Farmaciștilor, Dumitru Lupuleasa.

Paracetamolul se găsește tot mai greu în farmacii, deoarece ce oamenii au înțeles că acesta este recomandat în combaterea simptomelor apărute în infecția cu noul coronavirus și au cumpărat cantități mari.

www.dcnews.ro

 

Verifica si

CORONAVIRUS, 3 IULIE: UN CAZ NOU ȘI UN DECES, ÎN ULTIMELE 24 DE ORE, ÎN JUDEȚ

Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra situației epidemiologice actualizate la nivelul județului Giurgiu, la …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.