sâmbătă , 24 octombrie 2020
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / PESTE 41.000 DE GIURGIUVENI VOR PRIMI MĂŞTI DE PROTECŢIE GRATIS

PESTE 41.000 DE GIURGIUVENI VOR PRIMI MĂŞTI DE PROTECŢIE GRATIS

41.800 de persoane vulnerabile din județul Giurgiu vor beneficia de măști de protecție achiziționate de Guvernul României.
Măștile de protecție vor fi transportate direct la DSP Giurgiu și vor fi distribuite beneficiarilor de către autoritățile publice locale, cu ajutorul asistenților medicali comunitari și ai mediatorilor sanitari.

Fiecare persoană eligibilă va primi un număr de 50 măști de protecție, după cum urmează:
a) persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
b) persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei, inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, cu modificările și completările ulterioare;
d) persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art. 42 și art.58 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La nivel național, conform Ordonanței de Urgență aprobată de Guvernul României, vor fi achiziționate 115 milioane de măști în valoare de 73 600 000 lei fără TVA, cu un preț unitar de 0,68 lei fără TVA/mască – anunţă Instituţia Prefectului.

Verifica si

ALTĂ ZI, ALTE CONFISCĂRI ÎN VAMA GIURGIU: BUNURI DE PESTE 700.000 DE LEI

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au efectuat o acțiune pe …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.