sâmbătă , 28 noiembrie 2020
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / VEŞTI BUNE DE LA MINISTERUL TRANSPORTURILOR: SECŢIE DE DRUMURI NAŢIONALE LA GIURGIU

VEŞTI BUNE DE LA MINISTERUL TRANSPORTURILOR: SECŢIE DE DRUMURI NAŢIONALE LA GIURGIU

Sosit la Giurgiu într-o vizită de verificare a lucrărilor din Vama Giurgiu, secretarul general adjunct din Ministerul Transporturilor, Fabian Ţârcă, a anunţat o veste bună pentru giurgiuveni: judeţul va avea propria secţie de drumuri naţionale, ca urmare a deciziei Consiliului de Administraţie al CNAIR.

“Giurgiu era singurul judeţ din ţară care nu avea o astfel de secţie proprie, iar prin înfiinţarea acesteia, cei peste 300 de kilometri de drumuri naţionale de pe raza judeţului vor fi, cu siguranţă, mult mai bine administraţi.

Nu vom mai avea probleme iarna, cu deszăpezirea zonei Vamă, dar nici pe DN 5.

Sunt convins că, prin înfiinţarea acestei secţii, drumurile naţionale din judeţul Giurgiu vor arăta cu totul altfel”, spune secretarul general adjunct Fabian Ţârcă.

Acesta a mai precizat că secţia nou-înfiinţată va avea 73 de angajaţi, sediul urmând a fi amenajat în municipiul Giurgiu.

“Consider că este o mare realizare pentru judeţul Giurgiu şi că acesată secţie ar fi trebuit înfiinţată mai demult, însă, din păcate, deşi am avut doi directori giurgiuveni la DRDP Bucureşti, aceştia nu s-au implicat”, mai spune Fabian Ţârcă.

Alături de secretarul general adjunct din Ministerul Transporturilor, vineri, la Giurgiu, a fost şi directorl regional al DRDP Bucureşti, Cătălin Şomede, care a precizat că lucrările din Vama Giurgiu – intens solicitate de deputaţi şi oameni politici din judeţ – sunt în plină desfăşurare. Este vorba despre realizarea unui proiect ce cuprinde reparaţii ale zonelor betonate şi lărgirea zonei destinate traficului greu, lucrarea urmând a fi finalizată în circa două săptămâni, scopul acesteia fiind fluidizarea traficului din zonă.

La rândul său, prezent în Vama Giurgiu, Florin Dascălu, director Direcţia Întreţinere DRPD Bucureşti, a declarat că înfiinţarea Secţiei de Drumuri Naţionale Giurgiu este rezultatul eforturilor şi demersurilor secretarului general adjunct Fabian Ţârcă.

“Odată cu înfiinţarea acestei secţii, ce va cuprinde 7 districte de drumuri naţionale, reţeaua de drumuri naţionale de pe raza judeţului va fi mult mai bine administrată”, a declarat Florin Dascălu.

Acesta a mai menţionat că pe agenda lucrărilor CNAIR există mai multe obiective pentru judeţul Giurgiu. Este vorba despre podul de la Adunaţii Copăceni, care, potrivit directorului Dascălu, va fi finalizat până la sfârşitul acestui an, dar şi de varianta ocolitoare a municipiului Giurgiu, lucrare ce va începe în circa două luni şi va decongestiona traficul în Vamă.

De asemenea, urmează să înceapă lucrări de întreţinere pe DN 61 şi DN 5A (Hotarele), existând studii de trafic şi documentaţii pentru modernizarea întregii reţele de drumuri naţionale din judeţ, în termen de 5 ani.

Captura foto Open TV

Verifica si

BANI PENTRU TABLETE, MĂȘTI ȘI DEZINFECTANȚI ÎN JUDEȚUL GIURGIU

În cadrul Programului național ”Școala de acasă”, Ministerul Educației și Cercetării a repartizat pentru județul …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.