joi , 22 octombrie 2020
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / PANICĂ ÎNTR-UN BLOC DIN ”POLICLINICĂ”

PANICĂ ÎNTR-UN BLOC DIN ”POLICLINICĂ”

Sâmbătă seara, un apartament de la etajul 3 al unui bloc din cartierul Policlinică a luat foc.

La fața locului au ajuns rapid pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de descarcerare.

Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta violent, cu flacară deschisă în apartamentul situat la etajul al treilea. În interior nu se aflau persoane, ușa fiind deschisă.

Deoarece pe scară era foarte mult fum, iar temperatura ridicată din cauza flăcărilor, au fost evacuate toate apartamentele (trei minori cu vârste cuprinse între 3-7 ani și 9 adulți) de la etajele 3 și 4. Locatarii etajelor 1 și 2 s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor.

Echipajele de ambulanță au preluat doi copii în vârstă de 3 și 6 ani, un adolescent  de 16 ani și un bărbat în vârstă de 86 de ani, intoxicați cu monoxid de carbon. Aceștia au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportați de SAJ la UPU Giurgiu.

În urma incendiului, au ars mobilierul din interiorul locuinței, ușa de la intrare și articole textile. De asemenea, s-au deteriorat ușa, pereții și tavanul garsonierei vecine.

Cauza probabilă a incendiului a fost acțiunea intenționată, motiv pentru care cercetările au fost preluate de Poliție.

Verifica si

MIGRANT ILEGAL, ASCUNS PRINTRE PROFILE METALICE

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, ascuns într-un …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.