marți , 1 decembrie 2020
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Sănătate / 15 NOIEMBRIE: SCADE NUMĂRUL CAZURILOR ACTIVE ÎN JUDEȚ. DE LA 762, SÂMBĂTĂ, LA 724 – DUMINICĂ

15 NOIEMBRIE: SCADE NUMĂRUL CAZURILOR ACTIVE ÎN JUDEȚ. DE LA 762, SÂMBĂTĂ, LA 724 – DUMINICĂ

Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra situației epidemiologice actualizate la nivelul județului Giurgiu, la data de 15.11.2020:

  • cazuri confirmate pozitiv – 2.828;
  • cazuri vindecate și externate – 2.058;
  • în carantină la domiciliu –997de persoane;
  • în carantină instituționalizată – 2 persoane.

Până în prezent, dintre persoanele confirmate pozitiv,448sunt în izolare la domiciliu la ora actuală, iar 0 au fost externate la cerere.

Până în prezent, au fost testate12.362 de persoane, dintre care103în ultimele 24 de ore.

La ora actuală, sunt 724 de cazuri active, dintre care 276 spitalizați și 448 în izolare la domiciliu.

Polițiștii giurgiuveni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În cursul zilei de ieri, 14 noiembrie a.c.,145de polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu și 17 polițiști locali au desfășurat75de misiuni specifice. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

Activitățile Jandarmeriei Giurgiu au continuat în data de 14.11.2020, fiind angrenat în acest sens un număr de 42 de jandarmi, atât independent, cât și în cooperare cu Poliția. Elementele de dispozitiv au desfășurat misiuni specifice pe linie de ordine publică, precum și pentru punerea în aplicare a măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, dispuse prin H.G. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate70de apeluri “112” referitoare la COVID-19.  Echipajele desemnate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu au efectuat 1 misiune de transport către unități spitalicești.

Având în vedere faptul că numărul cazurilor de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19) este în creștere, echipaje mobile din cadrul ISU Giurgiu au continuat acțiunile de prevenire și informare a cetățenilor, în locurile aglomerate din municipiu și în localitățile: Mosteni, Ulmi, Stoenești, Florești, Cărpenișu, Căscioarele, Vânătorii Mici, Corbeanca, Găiseanca, Bucșani, Obedeni, Milcovățu, Letca Nouă, Schitu, Naipu, Mihăilești, Ogrezeni, Suseni, Crivina, Tântava, Hodivoaia, Bălanu, Oncești, Stănești, Tomulești, Toporu, Izvoru, Radu Vodă, Putineiu, Vieru și Giurgiu. Mesajele au fost transmise prin intermediul sistemelor audio al autospecialelor, care au tranzitat zonele cele mai aglomerate din oraş şi uliţele comunelor, astfel încât informațiile preventive să ajungă la un număr cât mai mare de persoane, iar interacțiunea cu acestea să fie limitată.

Autoritățile din Giurgiu mulțumesc tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă.

Precizăm că algoritmul de testare stabilit de INSP poate fi consultat accesând următorul link: https://www.cnscbt.ro/index.php/1574-algoritm-testare-internare-externare-23-03-2020/file.

Vă mai aducem la cunoștință că Platforma Națională de Pregătire în Situații de Urgență “Fii pregătit” (https://fiipregatit.ro/), principala sursă de informații despre măsurile de siguranță și reacție în caz de dezastru, a fost updatată pentru a veni în sprijinul cetățenilor români inclusiv, în contextul existenței confirmării noului Coronavirus, pe teritoriul țării. Astfel, accesând https://fiipregatit.ro/, puteți găsi 12 ghiduri, pentru diferite situații (Cumpărături, Transport în comun, Recomandări generale, Interacțiune cu Poliția etc.)  în contextul situației create de pandemia cu noul Coronavirus.

Instituția Prefectului Județul Giurgiu face un apel către locuitorii județului să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și măsurile stabilite pe timpul stării de alertă.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Apelați 112 doar în caz de urgență!

* Datele înscrise în prezentul buletin sunt din situațiile oficiale întocmite și transmise de instituțiile competente.

 

Centrul Judeţean de Conducere și Coordonare a Intervenției Giurgiu

Verifica si

27 NOIEMBRIE – CREȘTE, DIN NOU, NUMĂRUL CAZURILOR ACTIVE, DAR CREȘTE ȘI NUMĂRUL TESTELOR

Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra situației epidemiologice actualizate la nivelul județului Giurgiu, la …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.