marți , 26 ianuarie 2021
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Social / ANAF: CE SĂ FACI CA SĂ EVIȚI EXECUTAREA SILITĂ?

ANAF: CE SĂ FACI CA SĂ EVIȚI EXECUTAREA SILITĂ?

ANAF desfășoară o amplă campanie de informare a contribuabililor cu privire la măsurile fiscale a căror aplicabilitate a fost prelungită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020. În acest sens, ANAF trimite scrisori către contribuabilii care înregistrează obligații fiscale restante, pentru a le fi prezentate facilitățile fiscale, precum și condițiile de îndeplinit pentru accesarea acestora.

Până acum, cea mai accesată facilitate fiscală a fost eșalonarea la plată în formă simplificată, contribuabilii depunând peste 31.000 de cereri. Pentru acordarea eșalonării la plată în formă simplificată și a anulării obligațiilor de plată accesorii, cererile pot fi depuse până la data de 31 martie 2021, inclusiv.

Precizăm că înființarea măsurilor de executare silită, inclusiv cea prin poprire bancară, se efectuează după realizarea operațiunilor de distribuire a sumelor încasate și de stingere a obligațiilor fiscale.

Astfel, în această perioadă, respectiv de la data încetării măsurilor fiscale (28 decembrie 2020) până în prezent, organele fiscale au efectuat în evidențele fiscale operațiunile anterior menționate.

În ceea ce privește reluarea măsurilor de executare silită prin poprire bancară, pentru adresele de înființare comunicate de către organele fiscale înainte de intrarea în vigoare a prevederilor art. VII alin.(3) teza a doua din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare, precizăm că acestea au fost continuate de către instituțiile de credit, prin efectul legii, nefiind necesară transmiterea unor adrese din partea organelor fiscale.

Mulțumim contribuabililor pentru faptul că, în această perioadă dificilă, obligațiile fiscale declarate în perioada martie – noiembrie 2020 s-au încasat în procent de 91,1%!

Pentru detalii referitoare la facilitățile fiscale, contribuabilii pot consulta materialele informative publicate pe site-ul instituțional la acest link: Facilitati fiscale

 Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu

Verifica si

ȘEDINȚĂ LA CJSU. CE MĂSURI S-AU DECIS DUPĂ SCĂDEREA RATEI DE INCIDENȚĂ LA NIVEL JUDEȚEAN, UNDE SE VOR APLICA ȘI DE CÂND?

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Giurgiu, întrunit astăzi, 22.01.2021, în ședință online, a constatat …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.