marți , 26 ianuarie 2021
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Sănătate / CARAVANĂ DE DEPISTARE ACTIVĂ A TUBERCULOZEI – TREI LUNI DE ”TURNEU” PRIN 16 COMUNE DIN JUDEȚUL GIURIGU

CARAVANĂ DE DEPISTARE ACTIVĂ A TUBERCULOZEI – TREI LUNI DE ”TURNEU” PRIN 16 COMUNE DIN JUDEȚUL GIURIGU

De luni, 11.01.2021, caravana de depistare activă a tuberculozei și-a început activitatea în județul Giurgiu, comuna Săbăreni.

Ogrezeni, Florești-Stoenești, Vânătorii Mici, Adunații-Copăceni, Prundu, Buturugeni, Gostinari, Roata de Jos, Mihai Bravu, Călugăreni, Daia, Bucșani, Singureni, Ulmi, Grădinari și Săbăreni sunt cele 16 comune din județul Giurgiu care beneficiază de serviciile medicale gratuite asigurate de caravană.

Este vorba despre accesul facil, aproape de casă la consultațiile puse la dispoziție de cabinetul medical mobil dotat cu personal, aparatură (screening radiologic și diagnostic molecular rapid – cea mai avansată metodă de identificare a infecție cu bacilul tuberculozei) și programe de inteligență artificială care ajută la depistarea tuberculozei.

”Timp de aproximativ trei luni de zile, caravana mobilă se va afla în județul Giurgiu, în zonele rurale cele mai afectate din punct de vedere al incidenței tuberculozei, asigurând astfel accesul populației la servicii de sănătate de specialitate pentru identificarea precoce a acestei boli.

Tuberculoza este o boală gravă, contagioasă, cu transmitere aeriană, iar experiența medicală arată că în spatele fiecărui caz activ de tuberculoză depistat se mai află încă 10 cazuri nediagnosticate.

Rolul caravanei este acela de a ajuta populația aflată la risc să aibă acces la serviciile medicale necesare astfel încât depistarea și tratamentul tuberculozei să poată începe cât mai devreme. Tuberculoza se vindecă, dar e nevoie ca să fie diagnosticată la timp si sa beneficieze de tratament complet. Implicarea medicilor de familie, a asistenților medicali comunitari, sprijinul autorităților locale și județene suntesențiale pentru că numai împreună putem combate răspândirea tuberculozei” – declară medicul Beatrice Mahler, managerul Insitutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București.

Județul Giurgiu este unul dintre județele cu cel mai mare număr de bolnavi de tuberculoză din România, iar țara noastră ocupă din nefericire locul întâi in Uniunea Europeană la cazurile de tuberculoză. Cu o incindență globală de 81 de cazuri la mia de locuitori în 2019, Giurgiu face parte din plutonul de 5 județe care conduc acest clasament nedorit alături de Olt, Dolj, Tulcea și Teleorman ceea ce face ca aceste zone să fie cele mai afectate de răspândirea tuberculozei din Uniunea Europeană.

Incepând din ianuarie 2021, giurgiuvenii diagnosticați cu tuberculoză vor fi printre primii  pacienți care vor beneficia și de indemnizația de hrană pe tot parcursul tratamentului, indemnizație menită să sprijine nevoile zilnice pe care le are familia pacientului. Metodologia acordării indemnizației a fost aprobatăla sfârșitului lui decembrie 2020, astfel girgiuvenii vor fi printre primii beneficiari ai  Legii Tuberculozei. Valorea indemnizației de hrană este  16 lei pe zi pentru un adult si 15 lei pentru un copil. Durata medie de tratament pentru tuberculoză este de 6 luni dar poate ajunge și la doi ani în cazurile grave.

Tuberculoza se răspândește prin tuse, pe calea aerului, iar cea mai gravă formă a acestei boli este cauzată de rezistența la antibiotice a bacilului tuberculozei.

Mobilizarea populației pentru participarea la screening se realizează cu ajutorul autorităţilor locale, a rețelei de asistență medicală comunitară, prin implicarea echipelor comunitare integrate (asistenți medicali comunitari, mediatori sanitari, asistenți sociali) și a medicilor de familie, proiectul beneficiind de suportul Direcției de Sănătate Publică Giurgiu  și al reprezentaților locali ai Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei(PNPSCT).Mai multe informații despre ce este tuberculoza și proiectul screening TB găsiți și pe site-ul www.screeningtb.ro.

Avem însă nevoie de sprijinul întregii comunitați pentru ca numărul celor care vor beneficia de aceste serviciimedicale gratuite să fie cât mai mare. În acest sens asigurăm populația județului Giurgiu că la nivelul caravanei sunt luate toate măsurile de protecție sanitară astfel încât actul medical să fie cel mai sigur în ciuda crizei pandemice pe care o traversăm.

Siguranța pacienților care trec pragul caravanei este la fel de importantă pentru noi precum cea a personalului care este la dispoziția comunităților din Giurgiu.

Accesul la acest serviciu medical gratuit asigurat direct în comunitate este o oportunitate majoră pentru populație având în vedere că pandemia a diminuat drastic accesul pacienților cronici cât și a celor cu simptome variate în spitale sau alte cabinete diagnosticarea devenind mult mai dificilă din martie încoace.

În judeţul Giurgiu, activităţile de informare şi mobilizare a comunităţii sunt realizate de Fundaţia Romanian Angel Appeal din Bucureşti (www.raa.ro), partener al Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta în acest proiect.

Pacienții diagnosticați ulterior cu tuberculoză vor beneficia de serviciile de support și consiliere asigurate de parterii de la Federația UNOPA. Astfel persoanele care au primit bilet de trimitere catre medicul specialist din partea echipei de la caravana vor fi ajutate și direcționate cu ajutorul reprezentatului UNOPA în vederea finalizării procesului de diagnosticare și accesării serviciilor medicale pentru tratamentul tuberculozei. Totodată, prin Echipa Multidisciplinară formată din medic, psiholog și asistent social, pacienții diagnosticați cu TB beneficiază de suport și consiliere în vederea menținerii aderenței la tratament și rezolvării problemelor sociale care pot interfera în procesul de vindecare pentru pacient.

În plus Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, ASPTMR va asigura servicii de suport la telefon pentru pacienții diagnosticați cu tuberculoză ce au situații sociale dificile. Acest suport va fi oferit de persoane care au trecut printr-o experiență asemanatoare și au reușit să se vindece, de persoane cu experiență în susținerea și consilierea pacienților cu TB.

 

 

Verifica si

21 IANUARIE: CONTINUĂ TENDINȚA DESCRESCĂTOARE A INFECTĂRILOR ÎN JUDEȚ. RATA DE INCIDENȚĂ: 1,19

Nouă cazuri noi din din 82 de teste realizate , precum și 48 de pacienți …

  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.