duminică , 9 august 2020
A huge collection of 3400+ free website templates JAR theme com WP themes and more at the biggest community-driven free web design site
Acasa / Cultură (pagina 14)

Cultură

„TEATRUL – UN MEDICAMENT CONTRA UNEI MOLIME”. SCRISOARE DESCHISĂ A DIRECTORULUI COSMIN CREŢU

Pentru o lună, împreună cu șase dintre colegii mei mai tineri, am fost oaspetele orelor de dirigenție la patru licee giurgiuvene. O experiență pe care mi-am propus-o a fi periodică, în așa fel încât adolescenții orașului nostru să cunoască nu doar fenomenul teatral local, cât și punctul nostru de vedere …

Mai mult »

3,2,1… „FINAL COUNTDOWN” PENTRU NOUA PREMIERĂ A „OCTOGONULUI”

De fiecare dată când au urcat pe scenă, au fost o surpriză plăcută pentru public, indiferent de genul piesei, iar acum ne promit – şi, cu siguranţă, ca întodeauna, se vor ţine de cuvânt – o nouă premieră, cu totul şi cu totul „altfel”. Este vorba despre deja cunoscuţii şi …

Mai mult »

COMEDIA – „LA PUTERE”, SĂPTĂMÂNA ACEASTA, LA TEATRUL „TUDOR VIANU”

Patru spectacole sunt programate, în această săptămână, la teatrul din Giurgiu, scena urmând a fi împărţită „frăţeşte” de actorii giurgiuveni şi cei ai teatrului „Alexandru Davila”, din Piteşti. Mai exact, actorii de la „Tudor Vianu” au două spectacole – marţi şi joi- iar colegii lor din Piteşti, alte două – ambele, …

Mai mult »

CARAGIALE REVINE LA GIURGIU!

Reprezentanţii Teatrului „Tudor Vianu” fac public programul spectacolelor din săptămâna 12 – 18 februarie 2018: Marţi, 13 februarie, Sala Mică, ora 19,00 – „ŞANTAJ” Miercuri, 14 februarie, Sala Mare, ora 19,00 – „ÎNDRĂGOSTIŢII DE LA NOUĂ SEARA” Joi, 15 februarie, Sala Mare, ora 11,00 – „CINCI FETE DE POVESTE” (spectacol pentru …

Mai mult »

ACTORII DE LA „TUDOR VIANU” PLEACĂ ÎN TURNEU… PRIN LICEELE ORAŞULUI

Într-un comunicat de presă, actorii teatrului giurgiuvean anunţă: „De la jumătatea lunii ianuarie, Cosmin Crețu, managerul Teatrului Tudor Vianu, împreună cu cinci dintre actorii cei mai cunoscuți din producțiile ultimului an – Ana Sivu-Daponte, Teodora Daiana Păcurar, Oana Maria Dragne, Șerban Chițu și Vlad Bînzoiu, fac un alt fel de …

Mai mult »

„CRIMA DIN ORIENT EXPRESS”, DIN NOU, LA TEATRUL TUDOR VIANU

Ca de obicei, reprezentanţii Teatrului „Tudor Vianu” fac public programul spectacolelor din în săptămâna 5 – 11 februarie 2018. „Crima din Orient Express” sau „Comedia adolescenţei” sunt pe afişul acestei săptămâni. Iată, însă, programul complet: Luni, 5 februarie, Sala Mare, ora 19,00 – „ALL INCLUSIVE” Marţi, 6 februarie, Sala Mică, ora …

Mai mult »

AU AJUNS LA… „STÂLPUL INOCENŢEI”!

Matei, Diana, Alex şi… soacra! Ei sunt cei care ajung – în curând – la „Stâlpul inocenţei”. Şi acum… „traducerea”: este vorba despre cea mai nouă piesă a îndrăgitei trupe de actori amatori „Octogon”, care revine pe scenă de Dragobete, iar personajelor enumerate mai sus le dau viaţă Marian Damian, Cătălina …

Mai mult »

SUNTEŢI CURIOŞI CE ASCUND CULISELE TEATRULUI? PUTEŢI AFLA JOI, 1 FEBRUARIE!

Asta pentru că actorii teatrului giurgiuvean au decis ca instituţia să-şi deschidă larg porţile pentru toţi cei care vor să afle „dedesubturile” pieselor de teatru. Iată cum sună invitaţia lansată de cei de la Teatrul „Tudor Vianu”: „Joi, 1 februarie, la ora 17,00, Teatrul „Tudor Vianu” își deschide porțile pentru …

Mai mult »

TEATRUL ”STELA POPESCU” – SPECTACOL LA GIURGIU

Reprezentanții Teatrului Tudur Vianu au făcut public – ca de obicei, la început de săptămână – programul spectacolelor din intervalul 29 ianuarie – 4 februarie 2018, program ce cuprinde și o reprezentație a Teatrului ”Stela Popescu”, un spectacol pentru copii. Iată, concret, ce spectacole sunt programate în această săptămână: Marţi, 30 …

Mai mult »

„TREI FRAŢI GEMENI VENEŢIENI” – UN ALT FEL DE PREZENTARE…

„Se poate râde o oră și 40 de minute non stop? DA, dar numai dacă veniți astă seară la teatru, de la ora 19:00, să vedeți sau să revedeți spectacolul 3 FRAȚI GEMENI VENEȚIENI. Încurcăturile generate de sosirea la același han din Paris, fără a ști unul de celălalt, a …

Mai mult »
  • Acest site foloseste cookie-uri |
  • Acceptă
  • Respinge
  • | Pentru mai multe informații despre cookie-uri
  • No valid page specified.