Așteptată cu nerăbdare de cei mici, Ziua Copilului oferă, și în acest an, numeroase suprize copiilor giurgiuveni, manifestările fiind organizate – ca de fiecare dată – de Primăria municipiului, care a anunțat și programul acestei zile.
Acțiunile dedicate Zilei Copilului debutează cu Marșul Bucuriei, în care sunt așteptați copii de toate vârstele. Ei vor pleca la ora 9.30, din fața Primăriei și vor merge până în Piața Teatrului, centrul vechi al orașului – mai exact, pietonala Mircea cel Bătrân – fiind ”centrul de greutate” al zilei.
Patinaj pe role, cros, arte marțiale, mini-fotbal, tenis de masă sau mini-baschet – este ”oferta” pentru copiii ce iubesc sportul, care vineri pot participa la tot felul de concursuri, organizate în mai multe puncte ale orașului (Palatul Copiilor, Parcul Alei, Școala nr. 5 sau sala de sport de la stadionul Marin Anastasovici).
Și pentru cei cu înclinații artistice, oferta este la fel de bogată: ateliere de face-painting, teatru pentru copii și o mulțime de spectacole muzicale și coregrafice, toate acestea – pe scena special amenajată pe strada Mircea cel Bătrân.
Și tot aici, un parc de joacă și distracție, cu tobogane gonflabile, castele, clovni și arlechini îi aștepată toată ziua pe cei mici.
Programul Zilei Copilului se încheie seara, la ora 19.30, cu un concert Celia.
Și tot de Ziua Copilului, nu va lipsi nici tradiționalul Târg al jucăriilor, organizat tot pe pietonala din centru, de Crucea Roșie Giurgiu și Jandarmeria Giurgiu.