Miercuri dimineaţă s-a desfăşurat proba scrisă pentru concursul de titularizare în învăţământ. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, concursul a fost organizat, la nivel naţional, în 85 de centre de examen.
Aprope 28.000 de candidaţi s-au înscris la examenul de titularizare, la nivel naţional fiind disponibile 4.319 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Dintre acestea, 3.091 de posturi didactice/catedre vacante sunt în mediul urban şi 1.228 în mediul rural.
Conform datelor Inspectoratului Școlar Județean, la Giurgiu s-au înscris 280 de candidați, pentru 29 de discipline. Dintre aceștia, au fost validați 275 de candidați, iar la examenul scris s-au prezentat 218, 57 fiind absenţi.
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate în data de 23 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul titularizare.edu.ro. Urmează, apoi, perioada de contestaţii – 23-24 iulie – care vor fi soluţionate între 24 şi 29 iulie, rezultatele finale urmând a fi afişate pe 30 iulie.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.
Criteriile sunt mai “lejere” pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire): minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.