26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

65 DE PERSOANE, ÎN CARANTINĂ, ÎN JUDEȚ, LA 22 MARTIE

În prezent, în judeţul Giurgiu, se află în carantină instituționalizată 65 de persoane, iar în izolare la domiciliu 553 de persoane. Starea acestora de sănătate este monitorizată zilnic de către medicii de familie sau reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.

Totodată, în această perioadă, echipaje din cadrul Poliţiei, Jandarmeriei şi Direcţiei Poliţiei Locale desfăşoară, atât în sistem integrat, cât şi individual, acţiuni de verificare a respectării autoizolării la domiciliu.

De asemenea, echipajele din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 14 apeluri “112”.

Informare preventivă

Perioada în care o persoană răspândește virusul poate începe cu până la două zile înainte de apariția primelor semne ale bolii, aceasta fiind cea mai intensă la începutul bolii. Persoanele infectate pot răspândi virusul până la 7 – 12 zile după apariția primelor simptome.

În aceste condiții, este esențială adoptarea unor măsuri pentru a limita transmiterea bolii:

  • evitați contactul direct cu alte persoane;
  • evitați deplasările și zonele aglomerate;
  • păstrați o distanță de cel puțin 1,5 metri (cât 3 pași) față de alte persoane;
  • spălați-vă pe mâini cu apă și săpun, minimum 20 de secunde, după orice contact cu o suprafață potențial contaminată;
  • nu vă atingeți fața, ochii, nasul sau gura fără a fi riguros spălat pe mâini!;
  • dezinfectați suprafețele cu care intrați în contact în mod frecvent;
  • aerisiți de mai multe ori pe zi încăperile în care desfășurați activități;
  • limitați folosirea bancnotelor și a monedelor, optând pentru plăți cu cardul/telefonul sau plăți on-line;
  • optați pentru munca de acasă, în măsura în care aveți această posibilitate oferită de angajator;
  • nu intrați în contact direct cu persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, indiferent dacă prezintă sau nu simptome specifice coronavirus;
  • în caz că manifestați simptome specifice, izolați-vă și apelați la medicul de familie sau Direcția de Sănătate Publică;
  • informați-vă despre noul coronavirus numai din surse oficiale!;
  • pentru recomandări și alte informații apelaţi linia TELVERDE – 800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor;
  • dacă vă aflaţi în străinătate, puteţi solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special +4021.320.20.20;
  • apelați 112 doar în caz de urgență!

 

***

 Este necesar un efort colectiv pentru a depăși această situație cu un număr cât mai mic de îmbolnăviri.

Respectați recomandările medicale pentru a vă îngriji de sănătatea dumneavoastră și a celor dragi!

 

 

Centrul Judeţean de Conducere și Coordonare a Intervenției Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER