18 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ÎNCĂ UN CONTROL AL MINISTERULUI DE INTERNE LA POLIŢIA GIURGIU! CINE COMANDĂ ACESTE CONTROALE ŞI DE CE?

Faptul că şeful Poliţiei Giurgiu a câştigat un concurs legal şi, prin urmare, nu poate fi controlat politic, deranjează enorm o parte a politicienilor locali, care se văd puşi în situaţia de a nu mai putea da ordine Poliţiei.

Şi atunci, se încearcă tot felul de metode pentru a-l înlătura din funcţie. Iar una din cele mai eficiente astfel de metode o constituie nenumărtatele controale la care este supus IJP Giurgiu de când este condus de inspectorul şef Georgescu.

Aceste controale vin “în cascadă”, unul după altul, perturbând grav activitatea Poliţiei giurgiuvene.

Un astfel de control – al inspectoruilor din Corpul de Control al MAI – este şi acum în desfăşurare, ca urmare a unei noi serii de reclamaţii venite din partea prefectului de Giurgiu (acesta fiind, de altfel, la originea tuturor sesizărilor şi reclamaţiilor la adresa şefului Poliţiei).

Cine este, însă, “duşmanul” declarat al şefului de la IJP? “Instrumentul” şefului PSD Giurgiu, Niculae Bădălău.

Despre ce se cere prefectului şi ce condiţii trebuie să îndeplinească scriau, în urmă cu circa un an, jurnaliştii de la Naţional, care intraseră în posesia unei înregistrări audio de la o şedinţă de partid, în care Bădălău explica – cât se poate de clar şi explicit – ce trebuie să facă prefectul:

“ (…)Am considerat ca prefectul trebuie sa fie un om care sa fie aproape de judet – vorbind intre noi, pentru ca suntem politici – sa stie si politica, anumite subiecte, sa cunoasca administratie, ca sa reuseasca sa gestioneze problemele din judet, in acelasi timp sa fie extrem de loial si de incredere ca sa poti discuta si lucruri sensibile, lucruri care sa fii convins ca a doua zi nu sunt pe presa sau in momentul cand, Doamne Fereste, asa cum se procedeaza azi, il cheama la DNA sa spuna ca domnul senator sau domnul presedinte de consiliu sau domnul deputat mi-a spus sa fac lucrul asta, pentru ca asta se numeste trafic de influenta, oameni buni, si se pedepseste.

(…)Si eu am discutat cu ea absolut tot – si despre dumneavoastra, si despre altii, inclusiv subiectele delicate, vizavi de controale, vizavi de deconcentrate, in ideea in care am avut incredere in ea ca nu va face public si ca nici nu, Doamne Fereste, daca intreaba cineva nu va spune ca m-a pus ala sau a intervenit ala samd.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER