27 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

COMUNA CLEJANI – DIN NOU ÎN ATENŢIA NAŢIONALĂ. DE DATA ACEASTA, PRIN VANDALIZAREA UNEI ŞCOLI

Scandaluri, bătăi, Poliţie, mascaţi… cam acestea sunt cuvintele cu care este asociată, de regulă, comuna Clejani.Iar evenimentele din ultimele zile, evenimene cu atât mai şocante cu cât implică trei copii, nu fac altceva decât să accentueze imaginea negativă a localităţii:

Şcoala primară din comuna Clejani, judeţul Giurgiu, a fost distrusă în totalitate de trei copii, enervaţi de o jucărie muzicală. Copiii au spart, timp de 3 ore, tot ce au găsit în cale, de la centrala termică abia montată la uşi şi grupuri sanitare.

În şcoală acum sunt jucării şi materiale didactice distruse, uşi şi grupuri sanitare sparte şi bănci răsturnate. Extinctoarele au fost pornite şi spuma a fost împrăştiată peste tot. De furia celor trei nu au scăpat nici caloriferele sau centrala termică montată în primăvară.

Timp de trei ore, cei trei elevi, cu vârste de 8, 9 şi 10 ani, au distrus tot ce era în şcoală. Totul a pornit, se pare, după ce unul dintre copii s-a enervat la ore, din cauza unei jucării muzicale aruncate la gunoi, care continua să sune.

„Dintre cei trei, unul învaţă la altă şcoală. Au intrat pe un geam în şcoală. Asta după ce au tăiat plasa de la gard. Au distrus tot. Aşa ceva nu s-a văzut în România. Aşa au zis, că unul dintre ei, e clasa a II-a, s-a enervat când era la ore din cauza unei jucării muzicale şi au venit să distrugă jucăria. Nu avem pază. Şcoala e lângă Primărie”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, primarul comunei Clejani, Florin Nidelea.

 Potrivit acestuia, incidentul a avut loc după terminarea orelor, iar femeia de serviciu a fost cea care i-a găsit pe copii. Cinci clase, cancelaria, holul şi baia au fost distruse.

„A venit femeia de serviciu să facă curat şi i-a găsit. Unul făcea baie, altul a sărit pe geam, a fugit dezbrăcat acasă şi s-a întors, l-am găsit pe sala de sport urcat. Ei provin din familii normale, cel care este clasa a II-a este cu ceva probleme psihice, are şi adeverinţă”, a precizat Nidelea.

Primarul din Clejani a adăugat că pagubele încă nu au fost stabilite dar cel mai probabil depăşesc 40.000 de lei.

„Măsuri nu au luat încă. E dosar penal, aşteptăm să vedem cum se rezolvă, dar sunt minori”, a afirmat Florin Nidelea.

Între timp, şcoala, în care învaţă aproximativ 150 de elevi şi preşcolari, a fost închisă timp de două zile” (www.mediafax.ro)

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER