După ce ministrul Bădălău a lansat un atac dur la adresa Poliției și a polițiștilor, pe care îi ”gratula” cu epitete ca ”burtoși leneși, care iau salariul degeaba”, deputatul giurgiuvean Alexandru Andrei a postat, pe pagina sa de facebook, un mesaj edificator:
”Recentele atacuri virulente lansate de ministrul Bădălău la adresa Poliției Române nu au rămas fără ecou, liderii celor mai importante structuri sindicale din MAI dându-i acestuia replici dure. Și pe bună dreptate, pentru că declarațiile ”belicoase” ale lui Bădălău la adresa Poliției și polițiștilor (care, în opinia sa, sunt doar niște ”burtoși leneși, care iau salariul degeaba”) sunt inadmisibile pentru un membru al Guvernului!
Dintr-un anumit punct de vedere, adversitatea lui Bădălău față de Poliție și polițiști este de înțeles, știute fiind probleme sale din trecut… Însă asta nu scuză sub nicio formă atacul jalnic la adresa unei instituții care – până la urmă – este responsabilă de siguranța românilor.
Bădălău este recunoscut pentru faptul că și-a dorit, în permanență, oameni obedienți în MAI și nu au fost puține situațiile în care a forțat numirea unor personaje incompetente la conducerea unora din structurile MAI, personaje a căror principală ”misiune” era obediența politică absolută.
Sistemul a ajuns în această situație din cauza unor ”Bădălăi”, ”Stănești” și alții ca ei.
Să nu uităm, însă, că în Poliție sunt și oameni integri, profesioniști desăvârșiți, polițiști serioși, oameni care nu merită jignirile aduse de-a valma de ministrul Bădălău.
Când a izbucnit scandalul Caracal, doamna Dăncilă ieșea public și declara război infracționalității… Cu ce ”soldați” duce premierul această luptă, în condițiile în care colegul său de cabinet (care, în paranteză fie spus, nu s-a evidențiat cu nimic – pozitiv – ca ministru al Economiei ) atacă într-o manieră atât de josnică întreaga Poliție Română?
Da, este adevărat că Poliția are probleme și deficiențe, însă toate acestea sunt rezultatul acțiunilor și managementului unor miniștri incompetenți, care numesc în funcții de conducere oameni asemenea lor.
Răspunsul dat de polițiști, prin reprezentanții lor sindicali, este mai mult decât edificator și nu mai are nevoie de alte comentarii:
” Da domnule senator, poliția a fost descurajată de clasa politică pentru ca țara să fie devalizată.
Ghici de cine?
Da domnule senator, poliția trebuie curățată de cozile de topor care vă lustruiesc clanțele de pe la sediile partidelor.
Suntem absolut de acord că poliția trebuie reorganizată, dar nu depinde numai de poliție.
Suntem pentru împrumutarea de modele polițienești din state UE.
Totuși este impardonabil, ca cineva din conducerea partidului aflat la guvernare să aibă o asemenea reprezentare față de Poliție, fără a avea la îndemână anumiți indicatori.
Păcat că România are asemenea oameni de stat.
RUȘINE.”