26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PNL GIURGIU A AVUT CONTRIBUȚIA SA LA REZULTATUL VOTULUI MOȚIUNII

Contactat telefonic de colegii de la Jurnal Giurgiuvean, la câteva minute după anunțarea rezultatelor votului moțiunii de cenzură, președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu, a declarat:

”Este rezultatul pe care PSD îl merită, după guvernarea dezastru din ultimii trei ani. Este un rezultat pe care cetățenii României îl așteaptă, și pentru care au dat un prim semnal la alegerile europarlamentare, când au votat pentru un stat de drept, în care nimeni să nu fie mai presus de lege. Ceea ce s-a întâmplat astăzi (n.r. – joi, 10 octombrie), este o nouă etapă pentru România. Se încheie o etapă de 30 de ani, în care PSD a dominat și izolat România, ținând un ritm de dezvoltare mult prea mic pentru țara noastră.

Votul de azi este un vot pentru desființarea acestui partid, pentru că, după trei decenii, PSD trebuie să dispară, așa cum trebuie să dispară și lupta care a măcinat partidele din România. De anul viitor, în Parlament vom avea partide democratice, care să se lupte în idei și nu pentru interesele liderilor lor.

Țin să menționez și faptul că organizația Giurgiu a PNL a contribuit la acest rezultat, prin votul dat de deputatul Alexandru Andrei!”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER