Deși medicii veterinari anunță, în permanență, că este interzisă comercializarea, înstrăinarea sau mișcarea sub orice formă a porcilor vii, a cărnii și produselor din carne de porc provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului pestei porcine africane (ppa), iar în județul Giurgiu sunt, încă, active 235 de focare de pestă, un crescător de porci din județ a găsit o metodă de a-și vinde animalele: prin anunțuri postate on-line.
Numai că acesta a fost descoperit de veterinarii de la DSVSA, iar acum s-a ales și cu o plângere penală.
”În urma postării unui anunț pe un site, privind comercializarea unor porci de către un crescător din localitatea Stoenești, localitate unde s-a desfășurat uciderea preventivă a tuturor porcilor din exploatații, reprezentanții D.S.V.S.A. Giurgiu s-au deplasat în gospodăria respectivă și au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 2400 lei.
Proprietarul animalelor a declarat fals că nu deține animale la data efectuării uciderii preventive. Având în vedere acest lucru, D.S.V.S.A. Giurgiu va depune plângere penală.
Animalele vor fi ucise fără acordare de despăgubiri” – anunță reprezentanții DSVSA Giurgiu.