26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

TRAGEDIE LA PENITENCIAR, ÎN PRIMA ZI DE CRĂCIUN

Un deținut de la Penitenciarul Giurgiu a murit, miercuri dimineața, în urma unei altercații cu colegul de celulă.

Administrația Națională a Penitenciarelor anunță, într-un comunicat de presă:

”Miercuri, 25.12.2019, în jurul orelor 05.30, la nivelul Penitenciarului Giurgiu, pe fondul unei altercaţii spontane între două persoane private de libertate clasificate în regim de maximă siguranţă, a fost înregistrat decesul uneia dintre acestea.

Persoanele implicate în incident se aflau cazate în aceeaşi cameră de deţinere, conflictul spontan şi decesul deţinutului survenind în grupul sanitar al camerei, urmare aplicării unei lovituri.

Personalul unităţii a solicitat, de îndată, sprijinul unui echipaj SMURD, în ciuda eforturilor medicilor fiind declarat decesul. Deţinutul prezumat agresor a fost transportat la o unitate spitalicească, în vederea efectuării unui control medical.

În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la sesizarea Poliţiei Municipiului Giurgiu, a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi a familiei persoanei decedate.

La nivelul unităţii, a fost deschis un dosar de incident, urmând a se efectua cercetări pe linie disciplinară faţă de deţinutul implicat.

Totodată, conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a dispus deplasarea, la Penitenciarul Giurgiu, a unei echipe de specialişti de la nivelul aparatului central, coordonată de directorul Direcţiei Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar, în vederea verificării cauzelor şi împrejurărilor producerii incidentului.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER