Numărul cazurilor de gripă a ajuns la 35 în judeţ Giurgiu, Ministerul Sănătăţii suplimentând dozele de vaccin, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Magdalena Mărcuţ.
„Până astăzi (miercuri n.r.) avem confirmate 35 de cazuri de gripă atât la copii cât şi la adulţi, pe toată raza judeţului, atât în mediul rural cât şi în mediul urban. Doar ieri (marţi n.r.) nu a fost înregistrat niciun caz, dar în celelalte zile au fost înregistrate de la un caz la câteva cazuri pe zi, încă nu putem spune că am trecut de vârful epidemiei. Momentan nu avem şcoli închise din cauza gripei şi nici nu a fost înregistrat vreun deces din cauza acesteia pe raza judeţului Giurgiu, iar Ministerul Sănătăţii ne-a suplimentat dozele de vaccin antigripal faţă de cele primite şi distribuite deja încă de anul trecut”, a precizat Magdalena Mărcuţ.
Ea a afirmat că a solicitat Ministerului Sănătăţii suplimentarea dozelor de vaccin antigripal cu 2.500 de unităţi, fiind primite 1.156 de doze, care au fost repartizate, în această săptămână, medicilor de familie din judeţ.
www.agerpres.ro