26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ACCIDENT GRAV LA SCHITU: UN OM, PRINS SUB MAȘINA DE GUNOI

UPDATE: După aproximativ 20 de minute, pompierii au reușit să scoată victima prinsă sub mașina de gunoi. Omul este conștient și cooperant, fiind preluat de echipajele de pe Ambulanță și transportat la spital.

Autocisterna implicată în accident transporta hidroxid de sodiu, iar încarcatura nu a fost afectată, astfel că intervenția echipajului CBRN nu a mai fost necesară.

După aproape o oră de la producerea accidentului, circulația pe DN 5B, în zona Schitu, era, în continuare, oprită, pe ambele sensuri de mers.

În jurul orei 14.45, pompierii de la ISU anunță că au fost solicitați pentru a interveni la un accident rutier produs în localitatea Schitu, între o autocisternă și o autospecială transport deșeuri.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, un echipaj CBRN, descarcerarea ușoară si descarcerarea grea din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu, precum și o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești.

Patru persoane au fost implicate în accident, dintre care una a rămas prinsă sub autospeciala de transport deșeuri.

Sunt primele date de la fața locului. Vom reveni cu detalii, pe măsură ce acestea vor fi transmise de echipele de intervenție.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER