26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

VASILE ANDRONACHE, ÎNAPOI ÎN FOTOLIUL DE VICEPREȘEDINTE LA CONSILIUL JUDEȚEAN?

Înlăturat din funcție după ruperea alianței dintre PSD și ALDE, consilierul județean Vasile Andronache ar putea reveni în fotoliul de vicepreședinte al CJ Giurgiu.

Asta, pentru că Prefectura a atacat în instanță atât hotărârea prin care acesta și-a pierdut funcția de vicepreședinte, cât și pe cea prin care, în locul său, a fost ales Ionuț Preda.

Anunțul este făcut de prefectul Aneta Matei, printr-un comunicat de presă:

”Pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția contencios administrativ, Prefectul județului Giurgiu a înregistrat o acțiune având ca obiect anularea Hotărârii nr. 9 privind eliberarea domnului Vasile Andronache din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Giurgiu și a Hotărârii nr. 10 privind alegerea în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Giurgiu a domnului lonuț Preda Gabriel, precum și a tuturor efectelor juridice produse de aceste acte administrative.

Motivele avute în vedere la promovarea acțiunii se referă, în principal, la încălcarea dispozițiilor legale referitoare la suplimentarea ordinii de zi a ședinței ordinare desfășurată de Consiliului Județean Giurgiu în data de 14.02.2020 și la adoptarea hotărârilor respective fără majoritatea prevăzută de O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.”

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER