Pentru că dorim să vă facem mai comodă petrecerea timpului în perioada stării de urgență și să ne păstrăm în continuare spiritul comunitar, am decis să vă oferim spectacole ale teatrului nostru în mediul virtual.
Astfel, în fiecare joi, vă invităm să urmăriți unul dintre spectacolele din repertoriul teatrului, între orele 17:00 și 21:00, iar titlul ales va fi anunțat cu o zi înainte pe pagina de Facebook a teatrului și/sau prin intermediul presei.
Așadar, până când vom avea bucuria de a vă revedea, sănătoși, în sălile de spectacol ale teatrului, vă așteptăm în fața monitoarelor, animați de gândul
„Stau acasă, pentru că îi respect pe ceilalți!”
MANAGER,
COSMIN CREȚU