Vă prezentăm situația statistică actualizată pentru județul Giurgiu la data de 27.03.2020:
• în carantină instituționalizată – 60 de persoane;
• în autoizolare la domiciliu – 1.647 de persoane;
Starea acestora de sănătate este monitorizată zilnic de către medicii de familie sau de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.
În ultimele 24 de ore, 24 persoane au primit aprobarea de a părăsi regimul de carantinare.
De la începutul instituirii măsurii de autoizolare la domiciliu, 153 de persoane au primit aprobarea de a ieși din acest regim, din care 19 în ultimele 24 de ore.
Polițiștii de frontieră giurgiuveni sunt la datorie în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse și efectuează formalitățile de frontieră pentru persoane și mijloace de transport. Ulterior efectuării controlului specific, persoanele care provin sau au tranzitat state ori zone de risc sunt preluate de către reprezentanții Direcției Județene de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.
În această perioadă, echipaje din cadrul Poliţiei, Jandarmeriei şi Direcţiei Poliţiei Locale desfăşoară, atât în sistem integrat, cât şi individual, acţiuni de verificare a respectării autoizolării la domiciliu.
Activități executate în ultimele 24 de ore de efectivele de poliție (190 de polițiști), jandarmerie (62 de jandarmi) și poliția locală (12 polițiști locali), în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19:
• verificarea unui număr de 1.577 persoane cu privire la modul de respectare a măsurilor de izolare, inclusiv persoanele care locuiesc în aceeași locație cu acestea;
• verificarea a 105 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență;
• legitimarea a 1.372 de persoane și verificarea a 688 de autoturisme.
În ultimele 24 de ore, au fost aplicate 261 de sancțiuni contravenționale în valoare de 252.600 de lei, fără a fi înregistrate dosare penale în contextul epidemiei COVID – 19.
De asemenea, echipajele din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 27 apeluri “112”.
La nivelul județului, autoritățile care își desfășoară activitatea pentru prevenirea răspândirii infecției cu virusul COVID-19 au fost instruite cu privire la modul în care trebuie să interacționeze cu persoanele care declară că sosesc din zone cu risc sau care au intrat în contact astfel de persoane, precum și cu cetățenii aflați în carantină sau izolare la domiciliu și cu cei care solicită sprijin medical.
Vă mai informăm că 1.380 de combinezoane de protecție vor fi distribuite în cursul zilei de astăzi către instituțiile din județul Giurgiu, după cum urmează:
• 250 buc. pentru I.S.U.;
• 250 buc. pentru S.A.J.;
• 230 buc. pentru D.S.P.;
• 550 buc. pentru Spitalul Județean Giurgiu.
Tot astăzi va fi distribuit dezinfectant de nivel înalt pentru suprafețe și instrumentar medical către U.P.U. Giurgiu și D.S.P.
Echipamentele au fost achiziționate de statul român, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.
Precizăm că informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate și numărul de teste COVID-19 efectuate se fac doar de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică.
Instituția Prefectului Județul Giurgiu face un apel către locuitorii județului să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare emise.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.
Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Apelați 112 doar în caz de urgență!
Centrul Judeţean de Conducere și Coordonare a Intervenției Giurgiu