26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ACCIDENT CU DOUĂ VICTIME PE ȘOSEAUA BĂLĂNOAIEI

Joi seară, pompierii erau chemați pentru descarcerarea unei victime dintr-un accident rutier, produs pe șoseaua Bălănoaiei.

Aceștia au intervenit o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu.

Potrivit primelor date furnizate de ISU, accidentul s-a produs între două autoturisme, iar în urma impactului, o persoana a rămas încarcerată.

Este vorba despre un bărbat, în vârstă de aproximativ 45 de ani, care a fost  descarcerat, in stare de inconștiență.

O alta femeie, aflată în cealaltă mașina a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ambele persoane au fost transportate la UPU Giurgiu anunță reprezentanții ISU.

La rândul său, Poliția precizează:

”Astazi, ora 18.30, pe Șoseaua Balanoaiei, din municipiul Giurgiu, un bărbat de 44 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, a pătruns pe contrasens, lovindu-se frontal de un autoturism condus de către o femeie de 45 de ani, din municipiul Giurgiu.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea celor doi conducători auto, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER