18 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

UN SCURTCIRCUIT A APRINS O CASĂ DIN CĂMINEASCA

În această dimineață, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă, în localitatea Cămineasca.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul unei camere și a acoperișului, iar materialele combustibile din interior ardeau mocnit. În urma incendiului a ars o cameră și mobilierul din interiorul acesteia, acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ trei mp, iar celelalte camere au fost afectate de fum.

Cauza probabilă a incendiului a fost scurtcircuitul.

Informare preventivă: cum să preveniţi un incendiu de natură electrică

  1. Verificaţi instalaţia electrică!

Atunci când vă mutaţi într-un imobil, este foarte important să verificaţi cu atenţie instalaţia electrică. La o instalaţie veche există riscul de incendiu sau de avariere a aparatelor electrice din casă.

  1. Nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite!

În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, va trebui să cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, trebuie să acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză.

  1. Nu suprasolicitaţi o priză!

Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează mai mult electrocasnicele de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.). Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu.

 

  1. Marcaţi fiecare priză!

Dacă nu sunteţi singurul locatar al spaţiului respectiv, este foarte important să cunoașteți tipul prizei. Un electrician vă va indica tensiunea electrică (de obicei prizele standard din locuinţe sunt de 220 V), precum şi tipul prizei: cu împământare sau fără împământare. În momentul în care conectaţi un consumator mare la o priză fără împământare, există riscul ca surplusul de curent să ducă la arderea aparatului sau la electrocutarea celor din jur.

Citiţi eticheta sau manualul de instrucţiuni al fiecărui aparat, pentru a vedea ce fel de sursă de curent necesită.

  1. Folosiţi aparatele corespunzător!

Este foarte important să folosiţi aparatele electrice şi electrocasnice conform manualului de instrucţiuni. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzeste foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist.

Nu insistaţi să încarcaţi bateria unui telefon cu un încărcător care devine fierbinte în câteva minute.

În cazul aparatelor mari, va trebui să le acordaţi un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării.

  1. Nu improvizaţi!

Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurt circuit sau o descărcare de curent.

Compartimentul Informare și Relații Publice al ISU Giurgiu

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER