Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit 15.120 de flacoane tip spray cu insecticide, pe care un cetăţean bulgar a încercat să le introducă în ţară, deşi nu deţinea autorizaţie pentru transportul substanţelor periculoase.
De asemenea, produsele sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute, arată Poliţia de Frontieră.
Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES, poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere Giurgiu, în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, au desfăşurat vineri acţiuni specifice pe linia combaterii traficului cu substanţe toxice.
A fost selectat pentru control un autocamion, condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 55 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, dulciuri, de la o firmă din Bulgaria pentru o firmă din România.
Poliţiştii de frontieră au descoperit, disimulată în spatele unor cutii cu dulciuri, cantitatea totală de 15.120 flacoane spray cu substanţă insecticidă, inscripţionate cu numele unei firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, precizează sursa citată.
La cercetări, cetăţeanul bulgar a declarat că este angajatul firmei de transport şi nu avea cunoştinţă despre faptul că produsele transportate sunt contrafăcute.
Întreaga cantitate de insecticid, în valoare totală de 302.400 lei, a fost ridicată de Direcţia Regională Vamală Bucureşti, iar persoana în cauză a fost preluată de către lucrătorii din IPJ Giurgiu care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând menţiuni false privind mărcile protejate”, la finalul cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.