18 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CONDUCERE NOUĂ LA ORGANIZAŢIA MUNICIPALĂ PNL

În ședința Biroului Politic Municipal de miercuri, 22 iulie 2020, a fost numită noua conducere interimară a organizației.

Astfel, noul președinte este doamna Alina Meclea, de 16 ani profesor de limba și literatura română la Colegiul Național Ion Maiorescu, actual consilier local PNL, iar prim-vicepreședinți au fost numiți economistul Silviu Dumitrescu și inginerul Gheorghe Uțică.

Noul birou municipal , mai numeros și întărit, își începe activitatea politică din această seară cu obiectivul asumat de a câștiga alegerile locale și postul de primar al municipiului Giurgiu.

Prezenți la această ședință, președintele Dan Motreanu și prim-vicepreședintele Toma Petcu, au menționat în discursurile lor nu doar importanța politică a acestui moment, cât mai ales schimbul de generație politică extrem de competentă, civilizată și eficientă la conducerea organizației, care vine cu proiecte concrete pentru dezvoltarea municipiului Giurgiu.

În discursul său, Alina Meclea, noul președinte și primul președinte femeie al organizației municipale a PNL Giurgiu, a spus: ” Din acest moment vorbim despre o singură și puternică echipă PNL, capabilă să câștige alegerile prin oamenii pe care îi propune, prin probitatea morală și profesională a acestora , dar mai ales prin munca tuturor membrilor săi. Despre alte declarații va veni timpul să vorbim la momentul potrivit. ”

Compartiment de Comunicare al PNL Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER