După o nouă vizită la Giurgiu, secretarul general adjunct din Ministerul Transporturilor, Fabian Țîrcă, vine cu o altă veste bună: în maxim două săptămâni, se va face recepția lucărilor executate la clădirea administrativă și la atelierul de întreținere mijloace de semnalizare (singurul de acest fel din subordinea AFDJ Galați), iar angajații Complexului Administrație Căi Navigabile Giurgiu se vor muta în noile clădiri.
Este vorba despre lucrări ce trenau de mai bine de 11 ani:
„Aceste lucrări au demarat în 2009, după ce, cu trei ani înainte, AFDJ Galați primise în administrare un teren de 3470 mp în șoseaua Portului nr.11, în apropiere de Port.
Firma ce câştigase, initial, licitaţia pentru executarea a tot prelungit termenele de finalizare, până la data de 12 august 2012, deoarece s-a constatat necesitatea realizării unor lucrări suplimentare.
Apoi, când executase lucrările în proporţie de 60%, pe fondul unor lipsuri invocate de firma respectivă, aceasta a abandonat șantierul, astfel că a fost nevoie să căutăm un alt constructor”, a declarat, vineri, secretarul general adjunct al Ministerului Transporturilor, Fabian Țîrcă, cel căruia i se datorează accelerarea lucrărilor la acest obiectiv, care, în circa două săptămâni, va fi recepţionat de beneficiar.
Potrivit demnitarului giurgiuvean, pentru realizarea cheului acostare, AFDJ RA Galati a concesionat, în 2016, de la Primăria Giurgiu, un teren în suprafață de 4390 mp.
Un an mai târziu, după o altă licitație, s-a încheiat un contract de realizare a construcției de către un alt constructor, ce și-a luat angajamentul ca, în 24 de luni (aprilie 2020) de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, să finalizeze lucrările. Numai că, din cauza temperaturilor necorespunzătoare din timpul iernii, data finalizării execuției a fost prelungită pentru luna octombrie 2020.
„Vestea bună este că, în maximum două săptămâni, angajații Complexului Administrație Căi Navigabile Giurgiu se vor muta în clădirea nouă, din apropierea Portului Giurgiu. De asemenea, am primit, din partea constructorului, asigurări cu privire la faptul că și cheul de acostare va fi gata undeva, spre finele lunii octombrie anul acesta”, a mai precizat Fabian Țîrcă.
După vizita făcută la obiectivul din Giurgiu, Fabian Ţârcă a participat la o şedinţă de lucru, alături de directorul general AFDJ Galați, Sorin Crețu, director general APDF Giurgiu, Florian Velicu, directorul Căpitaniei Zonale Giurgiu, Florin Oprea, șeul Secției AFDJ Giurgiu, Romeo Soare, dar și de reprezentantul constructorului, ședință în care s-au analizat problemele întâmpinate de cele trei instituții cu atribuții de navigație fluvială din Giurgiu, s-au expus proiectele și s-a încercat găsirea unor soluții.
„Nu ne vom opri aici cu modernizările, vom avea și alte surprize, plăcute, în perioada următoare. Ministerul Transporturilor va sprijini cu tot ce este posibil, județul Giurgiu, pentru a se putea vorbi despre o infrastructură la nivel european. Este un target pe care mi l-am propus, și mă voi implica în continuare, așa cum am făcut până acum, pentru realizarea lui”, a mai declarat secretarul general adjunct, Fabian Țîrcă.