25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ALTE DOUĂ DECESE CAUZATE DE COVID ÎN JUDEȚUL GIURGIU

Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra situației epidemiologice actualizate la nivelul județului Giurgiu, la data de 01.09.2020:

  • cazuri confirmate pozitiv – 699;
  • cazuri vindecate și externate – 540;
  • în carantină la domiciliu – 299 de persoane;
  • în carantină instituționalizată – 27 de persoane.

Până în prezent, dintre persoanele confirmate pozitiv, 58 sunt în izolare la domiciliu la ora actuală, iar 0 au fost externate la cerere.

Menționăm că la data de 31.08.2020, au fost înregistrate decesele a două persoane de sex feminin infectate cu noul coronavirus, din județul Giurgiu, în vârstă de 69, respectiv 90 de ani. Persoana decedată, în vârstă de 69 de ani, a fost confirmată pozitiv la data de 07.08.2020, fiind internată la o unitate spitalicească din București, unde s-a produs și decesul. Persoana decedată, în vârstă de 90 de ani, a fost confirmată pozitiv la data de 29.08.2020, fiind internată la o unitate spitalicească din județul Ialomița, unde s-a produs și decesul. Ambele persoane decedate prezentau comorbidități.

Până în prezent, au fost testate 6.581 persoane, dintre care 68 în ultimele 24 de ore.

Polițiștii giurgiuveni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În cursul zilei de ieri, 31 august a.c., 140 de polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu și 19 polițiști locali au desfășurat 55 de misiuni specifice. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

Activitățile Jandarmeriei Giurgiu au continuat în data de 31.08.2020, fiind angrenat în acest sens un număr de 24 de jandarmi, atât în cooperare cu poliția, cât și independent, precum și pentru asigurarea măsurilor de ordine în zona unui centru de carantină.

Aceștia au desfășurat misiuni specifice pe linie de ordine publică, precum și pentru punerea în aplicare a măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, dispuse prin H.G. 668/2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 8 apeluri la ”112” referitoarea la COVID-19. Echipajele desemnate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu au efectuat 6 misiuni de transport de la și la unități spitalicești.

Autoritățile din Giurgiu mulțumesc tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă.

Precizăm că algoritmul de testare stabilit de INSP poate fi consultat accesând următorul link: https://www.cnscbt.ro/index.php/1574-algoritm-testare-internare-externare-23-03-2020/file.

Vă mai aducem la cunoștință că Platforma Națională de Pregătire în Situații de Urgență “Fii pregătit” (https://fiipregatit.ro/), principala sursă de informații despre măsurile de siguranță și reacție în caz de dezastru, a fost updatată pentru a veni în sprijinul cetățenilor români inclusiv, în contextul existenței confirmării noului Coronavirus, pe teritoriul țării. Astfel, accesând https://fiipregatit.ro/, puteți găsi 12 ghiduri, pentru diferite situații (Cumpărături, Transport în comun, Recomandări generale, Interacțiune cu Poliția etc.)  în contextul situației create de pandemia cu noul Coronavirus.

Instituția Prefectului Județul Giurgiu face un apel către locuitorii județului să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și măsurile stabilite pe timpul stării de alertă.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Apelați 112 doar în caz de urgență!

 

Centrul Judeţean de Conducere și Coordonare a Intervenției Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER