Jurnaliștii de la Puterea au intrat în posesia unei înregistrări audio, în care candidații PSD din Putineiu spun – ”cu subiect și predicat” – că sunt dispuși să ”pună pe masă” 2 milioane de euro pentru a cumpăra voturile sătenilor. Totul, pentru ca primarul Gheroghe Breazu – candidat PNL – să nu mai câștige un nou mandat!
””Declar public acum că dau 2.000.000 de euro pe acte ca să dăm un cancer jos (nr. E vorba de primarul în funcție Gheorghe Breazu). …La 1.000 de euro de vot nu mă face nimeni la vot”, susține omul de afaceri Daniel Șoldea.
Din înregistrare mai reiese faptul cum calculează cei prezenți de unde iau voturile și cam cât ar costa ca să-l debarce pe actualul primar. Ba chiar, cei prezenți avansează și o propunere inedită de candidat și anume pe nebunul satului.
La finalul discuțiilor omul de afaceri care-l susține pe candidatul PSD, Biță Racman, impus de tandemul Niculae Bădălău- Marian Mina, dar care și el candidează, este foarte tranșant.
”Bani, bani,bani, asta contează! De acum încolo când aveți nevoie de bani veniți la mine, măi frate! De astazi încolo ăsta nu mai contează pentru mine. Îmi fac un hobby să-l dau jos ca primar. Dacă reușesc bine, dacă nu, nu. Dă-l în p…mea. să îi crească glicemia, să îi crească tensiune, să crape fierea în el și măi frate nu-l las. Eu nu-l las…”, este avertismentul lui Daniel Șoldea.
Trebuie precizat că actualul primar Gheorghe Breazu candidează acum din partea PNL la al treilea mandat, dar al doilea mandat a fost obținut cu susținerea PSD, iar comuna Putineiu are oficial 1.822 de votanți.” – scriu jurnaliștii de la Puterea.
Materialul integral – inclusiv înregistrarea audio – poate fi urmărit aici: https://www.puterea.ro/exclusiv-inregistrare-bomba-2-000-000-de-euro-pentru-inlaturarea-unui-primar-pnl-din-giurgiu-adica-1-000-de-euro-pentru-un-vot/