Astăzi, 26.09.2020, primul-ministru al României, Ludovic Orban, a efectuat o vizită de lucru în județul Giurgiu. Acesta a fost însoțit de prefectul județului Giurgiu, Aneta Matei șide inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, prof. Adelina Sîrbu.
Prim-ministrul a vizitat școala din Săbăreni, care a fost modernizată cu sprijinul Primăriei.
Totodată, a fost vizitată sala de sport multifuncțională, realizatădin fonduri europene prin AFIR, Gal Giurgiu Nord, în valoare de 170.000 euro.
Pe agenda vizitei de astăzi aprimului-ministru s-a numărat și Grădinița Săbăreni, finanțată de Ministerul Educației, prin Banca Mondială.
La finalul vizitei, primul-ministru a purtat discuții cu oficialitățile prezente referitoare la strategia de dezvoltare locală a județului Giurgiu, punându-se accent pe ideea creării și susținerii unui mediu economico – social competitiv, stabil și diversificat, care să asigure creșterea economică continuă și calitatea vieții cetățenilor comunelor din județ.
Ludovic Orban, premierul României, s-a arătat interesat de proiectele de dezvoltare a județului și a concluzionat că în următorii ani guvernul va reuși să dezvolte România într-un ritm accelerat. „Pentru că noi avem idei, proiecte şi ştim ce avem de făcut. În plus, România va beneficia de investiţii cum n-au mai existat în ultimii 30 de ani, valoarea acestora depăşind 80 de miliarde de euro.” a declarat premierul Orban.
Biroul de Presă al Instituției Prefectului Județul Giurgiu