Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 2750 de articole de încălțăminte și parfumerie, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetățean turc a încercat să le introducă ilegal în țară.
În data de 05.12.2020, în jurul orei 06.00, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în ţară, asupra unui autocar care efectuează curse regulate pe ruta Turcia-România.
Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit, în cala autocarului, mai multe colete de culoare neagră ce conțineau 2.495 produse parfumerie și 256 articole încălțăminte, inscripţionate cu numele și însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
La cercetări, s-a stabilit că posesorul bunurilor este un cetățean turc cu vârsta de 25 ani. Acesta a declarat că a achiziționat bunurile din Turcia pentru a le comercializa în România.
Bunurile, a căror valoare, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de aproximativ 1.294.300 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 102, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu