Din anul 2010 Ziua Culturii Naționale se sărbătorește anual în România pe 15 ianuarie întrucât reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850 – 1889), cu scopul de a promova cultura, arta, și efortul academic.
Anul acesta în perioada 15 – 31 ianuarie oferim publicului o suită de evenimente culturale în mediul online, pe pagina de Facebook a bibliotecii, realizate în cadrul unor parteneriate instituţionale (cu Palatul Copiilor Giurgiu – regizor Antoniu Florin, actriţa Antoniu Georgeta) dar şi oferit de voluntari, tineri iubitori de cultură din municipiu (studenta Miriam Candoi şi masteranda Ruxandra Tudor – talentată scriitoare). Li se alătură: cunoscutul eminescolog prof. Emil Talianu, Octavian Ursulescu – unul dintre cei mai apreciați și cunoscuți prezentatori români de televiziune şi, o prezenţă extrem de importantă pentru bibliotecă, Ileana Popovici – cea care a fost actriță, cântăreață și redactor muzical la Televiziunea Română de la mijlocul anilor 60 și până la începutul anilor 80, a jucat în foarte multe filme și a avut numeroase apariții TV, fiind una dintre cele mai iubite actrițe ale României.
Instituția se aliniază astfel acțiunilor ample inițiate de Ministerul Culturii care propune o celebrare extinsă evenimentului, în perioada 15-31 ianuarie 2021:
15 ianuarie 2021
- ora 09.00 – Actrița Ileana Popovici – de Ziua Culturii Naționale – aprecieri și declarație de sprijin pentru biblioteca județeană „I.A. Bassarabescu” și pentru bibliotecile publice din mediul rural;
- ora 09.30 – Miriam Ruti Candoi, moment artistic – Mihai Eminescu – „Mai am un singur dor” – interpretare la flaut;
- ora 10.00 – „Repere peste timp – 171 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu” – Expoziție tematică deschisă în perioada 15 – 31 ianuarie la Sala de Lectură;
- ora 10.30 – Emil Talianu – „Din viața lui Mihai Eminescu”
- ora 11.00 – Ruxandra Tudor, moment poetic Mihai Eminescu – „Cu gândiri și cu imagini”;
- ora 12.00 – „Ziua Culturii Naționale, Eminescu 171” – eveniment realizat pe platforma ZOOM în colaborare cu Penitenciarul Giurgiu
- ora 12.30 – Miriam Ruti Candoi – Mihai Eminescu – „Mai am un singur dor”, moment poetic ;
- ora 13.00 – Ruxandra Tudor, moment poetic Mihai Eminescu – „Să fie sara-n asfințit”
- ora 13.30 – Ruxandra Tudor, Mihai Eminescu „Ce e amorul”, moment poetic ;
18 ianuarie 2021
- ora 10.00 – regizorul Florin Antoniu – dramatizare – „Înger și demon”, de Mihai Eminescu (în colaborare cu Palatul Copiilor Giurgiu)
19 ianuarie 2021
- ora 09.00 – Miriam Ruti Candoi „Cucuruz cu frunza-n sus”, cântec popular românesc care stă la baza realizării Imnului de Stat al Israelului;
- ora 10.00 – Emil Talianu, autor al volumului „Studii și consemnări”, apărut în Colecția „Biblioteca Giurgiuveană” cu 77 – Lansare de carte
20 ianuarie 2021
- ora 10.00 – Ecranizări celebre – film românesc pentru copii: „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă
21 ianuarie 2021
- ora 10.00 – Regizor Georgeta Antoniu, dramatizarea poveştii de Ion Creangă „Punguța cu doi bani” (moment oferit în colaborare cu Palatul Copiilor Giurgiu – piesă teatru de păpuși)
22 ianuarie 2021
- ora 10.00 – Ion Elena, bibliotecar „România, o istorie marcată de cultură”, material documentar
- ora 12.00 – Octavian Ursulescu ne îndeamnă să iubim cartea!
MANAGER,
DANIELA BARDAN